Acomodarea la gradinita. Sfaturi anti-lacrimi

Cand am reinceput serviciul, Mara avea un an si jumatate. Nu luam in calcul sa incep mai devreme, asa ca am fost luate un pic pe nepregatite. Am considerat ca nu e pregatita sa intre in colectivitate, gandul de a se duce la cresa si apoi sa vina cu toate bolile ma inspaimanta teribil, asa ca am decis sa sacrific bunicile, care au facut eforturi mari, dar au ramas cu motata acasa in lipsa mea.

This image has an empty alt attribute; its file name is banner-baby-boom.jpg

Am simtit-o pregatita pentru gradinita pe la 2 ani si 4 luni, dar eram gravida in ultimul trimestru, era iarna si iar ma ingrozea gandul ca o sa se imbolnaveasca. Cu doua luni inainte sa faca 3 ani am zis gata, asta e momentul. Citisem undeva ca daca urmeaza bebe 2 cel mai bine e sa dai copilul la gradinita ori cu 6 luni inainte, ori cu 6 luni dupa nasterea celui mic, tocmai pentru a nu se simti abandonat acolo.

6 luni se faceau fix in toamna, dar m-am gandit ca este mai bine sa inceapa totusi cu o luna-doua mai devreme din urmatoarele motive: vara nu prea e sezon de viroze (neinspirata idee, la gradinita sezonul de viroze e in regim de non stop), cei care sunt acum la gradi sunt deja acomodati si nu mai urla la venire, asa ca sansele sunt mai mici sa urle si ea. Dupa lungi documentari am ales gradinita Rio2 care are avantaje si dezavantaje ca toate gradinitele. Acolo mai aveau un loc la grupa mica si am zis ca e clar locul ei.

Pregatirea

O amenintam de ceva timp pe Mara ca urmeaza sa mearga la gradinita. Ii povesteam ca atunci cand o sa fie mare si cuminte se va duce la gradi, ii explicam ce se intampla acolo, ii dadeam exemple de copii care merg deja, ii aratam poze si ii spuneam ca e ca la un loc de joaca pentru copii.

Ii spuneam ca acolo o sa se joace, o sa manance si o sa faca nani cu alti copii si dupa somn o sa vina mami sa o ia. I-am luat si carti despre gradi: Conni merge la gradinita, Buburuza si bobita la gradinita si Grupa lui Ciufulici. Prima a avut un succes atat de mare incat Mara a mea a zis ca ea nu vrea sa stea putin la gradi, ci vrea sa doarma si sa stea mult si sa nu vina mami sa o ia, ci buni.

Dupa ce am gasit gradinita am inceput sa pregatim lucrurile impreuna. Am ales ghiozdanul- musai cu pisicuta, am cumparat impreuna pernuta si paturica, am rascolit tot orasul dupa pijamaua perfecta cu stelute de noapte buna. Este foarte important sa-ti implici copilul in tot, nu te gandi ca e prea mic. Gradinita am vizionat-o impreuna si a uitat instant de mine de cum a intrat pe poarta. Am luat-o in bocete de acolo pentru ca nu mai voia sa plece si in masina am constatat ca se descurcase excelent fara mine. Mai exact, i-a venit sa faca pipi si s-a dus la o doamna ingrijitoare si a cerut la toaleta. Urmatoarea saptamana am facut analizele necesare si dorinta de a merge la gradi era din ce in ce mai mare.

Acomodarea

Sfatul celor de la gradinita a fost sa vina pregatita sa stea pana la sfarsitul programului si ne cheama ei in caz de nevoie. Cred ca acomodarea trebuie sa se faca si in functie de copil.

O alta varianta era sa o lasam in prima zi o ora, apoi sa crestem timpul treptat, dar ea deja stia ca doarme acolo si era mega incantata, imi tot spunea ca vrea sa stea mult si am lasat-o pe ea sa aleaga cat sa ramana.

Desi programul era pana la 18, in primele doua zile m-am dus sa o iau la 16, de dor si jale ( din partea mea). Cand ajungeam imi spunea ca vrea sa mai stea si bazaia ca de ce plecam. Imi era si rusine, era singurul copil care plangea la plecare, nu la venire. A treia zi, sotul a zis sa o lasam pana la 18 daca tot vrea sa stea mult. Si asa am facut, doar ca am gresit. A vazut cum vin alti parinti dupa alti copii si i s-a facut dor de mine, mie de ea si uite asa cand ne-am vazut ne-am tinut strans in brate si am jelit amandoua de parca fusesem despartite o eternitate si un pic.

Daca pana atunci dimineata nu avea nicio problema sa fie lasata la gradi, a doua zi deja nu voia sa-l lase pe taica-su sa plece, a coincis cu o zi innorata si cu un inceput de rosu in gat depistat spre seara si a cam bazait. La 16 am luat-o si am mers amandoua in parc sa mancam o inghetata. Si cam asta a fost acomodarea ca apoi a racit si a stat acasa mai bine de o saptamana.

Pregatirea si acomodarea sunt foarte importante, atat copilul, cat si voi trebuie sa va obisnuiti treptat cu aceasta noua etapa. Partea buna e ca Mara in continuare vrea la gradi si spune ca ii e dor de colegii ei (desi habar n-are cum ii cheama). Si ca sa o laud pana la capat, maimuta mea a dormit in fiecare zi la pranz cam 2 ore, fara suzeta si fara pampers si a mancat aproape tot. #parentindoneright :)))

Cum am ales gradinita

In primul rand am vrut o gradinita cu camere de supraveghere. Partea buna e ca le are, partea proasta e ca nu sunt chiar peste tot si imaginea e cam slaba, la somn nu m-am prins niciodata in ce patut e copilul meu. Treaba cu uitat pe camere m-a tinut fix o saptamana, acum am incredere ca e totul bine si ma uit doar cand mi se face dor.

Am vrut o gradinita cu putini copii in grupa, aici sunt 12, dar in general vin mai putini, ceilalti probabil stau virusati acasa sau prin vacante. Pentru aceste doua motive am exclus din start gradinitele de stat si am cautat o gradinita privata. Am vrut un mediu cu educatoare blande si dragute care sa nu pedepseasca si sa nu dea buline colorate de niciun fel. Mi-a placut ca mancarea e facuta acolo si e buna, fara prostii.

Mi-a convenit ca au asistenta medicala care e prezenta zilnic si m-au fascinat activitatile frumoase pe care le fac cu cei mici. De exemplu, la serbarea de final de an au facut un picnic la gradina botanica. Nu-mi place ca spatiul este destul de mic si mi-ar fi placut o curte mare cu verdeata, cred ca acesta este singurul minus, dar sunt constienta ca nu se poate sa fie totul perfect.

Acordati o mare atentie acomodarii si pregatirii pentru gradinita. Ganditi-va ca va duceti la un job nou, nu cunoasteti pe nimeni si trebuie sa stati acolo 10-11 ore? Nu va place ideea, nu? Nici copilului. Aveti rabdare si asigurati-va ca va lasati copilul intr-un mediu bland si prietenos.

Ei, si uite asa au trecut doua luni de cand am scris cele de mai sus, timp in care maimuta a avut un program clar: 4 zile la gradi, doua saptamani cu viroza, 2 zile la gradi, o saptamana de enterocolita, viroza, viroza, virozaaaa etc. Si am luat-o de la capat cu acomodare, cu povestile despre gradinita, cu povestile despre ce activitati minunate face acolo si cum ii e dor ei de colegii ei si de doamna educatoare.

Educatoarea este foarte importanta. Ii multumesc lui Dumnezeu ca avem noroc de o educatoare atat de blanda si de buna. Omul il vezi dupa fata, eu ma prind repede, e atat de calda si de atenta si Mara o indrageste foarte mult. Abia asteapta sa mearga la gradi sa se joace cu Raluca si stie ca in fiecare zi le pregateste surprize frumoase.

Acum are deja o saptamana de cand merge fericita la gradinita si il lasa si pe taica-su sa plece linistit la serviciu. Dupa-amiaza cand o iau e epuizata, fizic si emotional, dar acord o mare atentiei relatiei dintre noi doua, ne dragalim si ne iubim si povestim despre ce s-a intamplat in ziua respectiva si ce urmeaza a doua zi. De multe ori e maraita si isi varsa toate emotiile acumulate pe mine, dar stau cuminte ca un sac de box, o inteleg si incerc sa o impac.

Trateaza-ti copilul ca pe un om mare, intelege-l si acorda-i atentie, ai incredere in el, nu-l minti, nu e doar un copil care nu stie nimic! Este un om, mare acum, care intelege mult mai mult decat arata. Nu tolerati niciun abuz, nu faceti niciun compromis, este in joc dezvoltarea copilului vostru, este primul moment important din educatia lui care va lasa amprente toata viata!

Si nu uitati ca legea va permite acomodarea treptata, citeste AICI mai multe.

Succes la gradi!

Hai în grupul Fashion MomsJOIN!Ti-a plăcut articolul? Te așteptăm cu un LIKE PE FACEBOOK și UN FOLLOW PE INSTAGRAM! Mulțumim

CITESTE SI:f


https://fashionmoms.ro/inscrieri-la-gradinita-2018/

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here