Ai născut? Poftim o depresie postpartum!

Buna, ai născut? Felicitări, poftim o depresie postpartum! Nu, nu o poți refuza, și este fix treaba ta cât o ții cu tine!

Zilele trecute am ,,evadat” de acasă, aveam de cumpărat diverse pentru Vic. Ea a rămas acasă, cu tati. La radio a început o melodie care-mi place mult, am dat volumul tare și m-a cuprins un deja-vu și o stare de relaxare….Atunci mi-am amintit: mașina și muzica dată tare m-au ajutat mult în primele luni după ce am născut.

Sunt jurnalist de profesie, deci sunt învățată cu ,,greul”: viață haotică, lipsa timpului liber, timp puțin pentru treburile casei, pentru mâncat corespunzător, pentru o viață socială în adevăratul sens al cuvântului. Nici cu somnul nu aveam o strânsă prietenie. Și totuși, nimic nu m-a pregătit pentru o depresie postpartum.

Cred că cel mai mult m-a șocat pierderea identității, cum numesc eu sentimentul de atunci. Nu mă recunoșteam, fizic și psihic, nu mă asociam cu noua eu. Parcă fugeam după mine și nu mă prindeam. Timpul căpătase noi unități de măsură. Țin minte că atunci când am fost la ginecolog ca să-mi scoată firele, am profitat de somnul lui Vic ca să mă machiez, am zis că nu ies din casă altfel. Ca jurnalist ma machiam zilnic, arătam mereu ca scoasă din cutie. Nu sufăr după machiaj și nu arăt înfiorător fără, dar după naștere s-au produs niște transformări, eram copleșită hormonal, așa că orice reușeam să fac doar pentru mine mă ajuta.

În jurul meu domnea haosul. Nu reușeam să mă organizez să am vasele spălate, praful șters, hainele spălate și puse în dulap, mâncare făcută. Știu, ideal este să dormi când doarme bebe și să lași treburile deoparte. Când ai bunicii în alte orașe, când soțul scapă de la serviciu la fix pentru băița copilului (destul de târziu, adică), când nu găsești pe nimeni să te ajute la menaj nu merge să le lași prea mult, chiar nu merge.

Grija pentru tot ce ținea de sănătatea ei mă copleșea: dacă face febră, dacă ia un virus, dacă nu mănâncă, dacă nu ia în greutate, dacă nu mă prind că are ceva, dacă nu reușesc s-o liniștesc, dacă sunt prea agitată în preajma ei, dacă nu am bani s-o duc la medic, dacă i se întâmplă ceva (ORICE), dacă mi se întâmplă mie ceva, un milion de dacă pe oră….EU CE FAC????

Ca jurnalist ai totul sub control, cauți soluții, nu există ,,nu se poate”, faci să se poată, răstorni munții, răzbești. E, când nu mai ai acest control o iei razna. De exemplu, m-am pregătit un an pentru sarcină, eram convinsă 1000% că voi alăpta. Nu mi-a ieșit, motiv de depresie postpartum (și nu sunt singura). Când nu ai avut de-a face cu atâtea incertitudini în viață, o iei razna. Ca jurnalist vorbești mult, despre orice, cu oricine, nu ai timp să te auzi, să vorbești cu tine. E, când ești acasă cu copilul, eul tău ignorat se vrea ascultat. Și e încărcat de întrebări, incertitudini, panici și hormoni. Ești ca un nebun care aude voci – tu pe care o asculți? Și dai și tu telefoane, pe la prieteni, pe la cunsocuți, pe la rude….și nu ți se spune nimic din ce ai vrea să auzi, dar nimic. Nu-ți spune nimeni că ești minunată, că te descurci extraordinar, că ești frumoasă, că totul este bine. Ți se spune, în schimb, că greul abia începe, că o să vezi tu mai târziu, că asta e, trebuie să reziști pentru că nu ești nici prima, nici singura, că nimic nu se compară cu sentimentul de a fi mamă, că nu contează epuizarea, depresia, gândurile negre, că nu apuci să te speli pe dinți sau să mergi la baie sau să mănânci. Așa, și, pe cine ajută chestiile astea?

Vreo trei luni n-am știu de mine, eram teleghidată în propria viață. Chiar dacă experiența mea a fost una lipsită de nopți albe, săptămâni cu muci și lacrimi neconsolate, această depresie postpartum nu m-a ocolit. Dar m-am săturat eu să (mă) tot plâng, mai ales că nu găseam reacția căutată. Așa că am început să lucrez la relația cu copilul meu, să intru bine și frumos în lumea lui și să-i prezint bine și frumos lumea mea. Am ascultat multe dintre melodiile care îmi plac, am cântat și am dansat împreună pe ele. Am început să valorific plimbările zilnice în parc (să nu fie doar plimbare pentru adormirea bebelușului, ci și o carte cu înghețată pentru mine, de exemplu). Am transformat micile ieșiri la cumpărături, fără bebe, în momentele mele: la volan, pieptănată, cu ruj și rimel, cu muzica tare, fără să mă gândesc la nimic, cumpărături rapide după lista făcută în prealabil, înapoi în mașina cu muzică, rimel și ruj! Am programat prima ieșire la spa – în trei, dar am avut momentele mele, doar pentru mine. Am început să mă organizez mai bine, cum adoarme bebe să fac măcar un lucru din cele o mie pe care mi le-am propus – așa a început să vină și satisfacția că, uite, ceva îmi iese! Dacă nu reușesc să ies cu prietenele la cafea, o iau pe Vic și plecăm împreună. Din momentul în care am înțeles și am acceptat că soluția este s-o integrez cât mai mult în viața mea, nu s-o dau la o parte ca să mă relaxez, mi-a fost mai bine.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here