Ai născut? Uite cum trebuie să ai grijă de tine!

Ești mamă, felicitări! Mai mult ca oricând, trebuie să ai grijă de sănătatea ta corporală și mintală. Nașterea vine cu multe ,,la pachet”, important este să știi ce ai de făcut după.
La șase săptămâni de la naștere mergi la ginecologul care ți-a monitorizat sarcina. Acesta îți va face o evaluare generală, să vadă cum s-a retras uterul, stadiul de cicatrizare a operației, eventual îți recomandă să faci analize. Sarcina și alăptarea pot produce anumite carențe în organism, în special de fier, de aceea este recomandat, pe lângă o alimentație sănătoasă și variată, să îți faci și niște investigații. Eu, de exemplu, la recomandarea ginecologului, am luat fier și calciu timp de o lună după naștere. Analizele au ieșit în parametrii normali, cu excepția colesterolului ,,rău”. M-a luat prin surprindere, mai ales că testul de glucoză a ieșit bine, adică am scăpat de diabetul instalat în sarcină. Am mers la diabetolog, singura cauză plauzibilă este stresul instalat după naștere. Ca orice mamă, am trecut printr-o perioadă de depresie, stres și multă panică. Apropo de depresie, dacă te simți depășită de situație și neînțeleasă, ai o stare anxioasă și nu găsești sprijin nicăieri, apelează neapărat la un psiholog. Depresia este și ea o boală ce trebuie tratată, nu te rușina și n-o ascunde! Chiar dacă toți îți spun că ,,este firesc și trece”, este mai bine să ai grijă de tine! Acum avem la dispoziție și o listă cu terapeuți și psihologi pentru adulți și copii, alcătuită la inițiativa Ioanei, Prințesa Urbană. lista este formată pe bază de recomandări, conține 280 de specialiști din toată țara. Printre investigațiile obligatoriu de făcut după naștere se numără testul Papanicolau. Acesta reprezintă cea mai bună prevenție împotriva cancerului de col uterin și trebuie făcut anual. Este posibil ca, după sarcină, să rămâi cu diastază abdominală, adică o separare a mușchilor abdominali. Verificarea o poți face și singură sau apelează la medic. Recuperarea se face, de regulă, prin exerciții fizice speciale. Tot în ideea evaluării postnatale, este bine să apelăm la un stomatolog. Eu, una, m-am asigurat înainte să rămân însărcinată, dar și consultul după naștere este binevenit, pentru a identifica eventualele demineralizări. Ecografia mamară este indicat să o facem, chiar dacă alăptăm. Orice modificare nefirească se vede și, știi cum se spune, ,,paza bună trece primejdia rea”. Nu uita, dacă simți că ceva este în neregulă, fuga la doctor! Și dacă nu te convinge, mai cere o părere! Ah, încă un sfat! Chiar dacă ai devenit mamă, nu înceta să fii femeie. Uite cum poți să arăți perfect chiar și cu un bebeluș acasă!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here