Sfaturi de vacanță. Ce să (nu) faci când pleci cu bebe

Doamne, am avut emoții cât casa! Primul zbor cu Vic, ce ne facem? Oare cum o să reacționeze în avion? Dacă se sperie, dacă plânge? Ultima oară când a văzut multă lume (aproximativ 12 prieteni) a fost de Crăciun, când s-a panicat și a început să plângă și uite așa am stat noi două ore sechestrați într-o cameră, în timp ce prietenii împodobeau bradul! Dar cu bagajele cum e? Ce luăm și ce lăsăm acasă? Uf, greu cu bebe în vacanță!
Am citit eu și despre prima escapadă a Marei, și despre aventurile lui Tudor prin Atena, am cerut experiențe în stânga și-n dreapta dar nah, daca nu-i a ta, e panică! Noi am ales un zbor de dimineață, am plecat la 7 și la 9 eram în Cipru. Surprinzător, Vic a rezistat cu bine deși era trează de la 4. Nu a închis un ochi în avion, a studiat tot, i-am explicat fiecare desen din meniul cu sandvișuri și cafele, s-a uitat pe geam, ne-a analizat telefoanele, aparatele foto, cheile de la casă și de la mașină. Atracția au fost, însă, niște brățări cu bile mari, i-au captat atenția toată vacanța! SFATURI
  • ideal este să aveți sistem de purtare, bebe se simte mai sigur la pieptul mamei sau al tatălui cât timp durează formalitățile la check-in și filtrul de securitate. În plus, deplasarea cu bagajele și căruciorul copilului este mai ușoară.
  • la decolare, puneți copilul la sân sau dați-i suzeta (cazul nostru), îl va ajuta să facă față schimbării de presiune.
  • să aveți o gentuță pregătită cu de toate  – apă, gustări, lapte, absolut totul este permis în avion atunci când vine vorba de bebe. În plus, nu se știe cât faceți până la locul de cazare, ce magazine aveți în jur – pentru copil, mereu mă bazez pe ce iau de acasă.
  • asigurați-vă că echipajul de zbor a verificat să aveți centura bine pusă, mai ales când îl țineți pe bebe în brațe. Noi nu am știut cum se pune corect și, cu toate acestea, nu a observat nimeni. Abia la întoarcere ne-a explicat un însoțitor de zbor (alt echipaj) cum se pune corect centura ca să fie și Vic asigurată. Am fost șocați și dezamăgiți că am gafat în cazul ăsta.
  • să aveți în bagajul de mână hăinuțe potrivite pentru clima țării de destinație. Noi am verificat înainte și, având în vedere temperaturile cu 10 grade mai mari, am avut la noi tricou și pantaloni scurți (de aici o îmbrăcasem cu geacă și colanți din lână).
Suntem fani ai transportului public din Cipru, cel puțin pe liniile turistice funcționează impecabil. Autobuzele vin la ore precis stabilite și au aer condiționat. Surprinzător, Vic s-a acomodat repede deși și mersul cu autobuzul a fost o premieră pentru ea. Iar apartamentul în care ne-am cazat a fost inspirat ales, luminos și cu detalii colorate, iar pitica s-a simțit ca la ea acasă. SFATURI
  • atenție cum îl transportați pe bebe în vacanță! Dacă optați pentru autobuz, cel mai sigur ni s-a parut în cărucior, prinsă în centuri. La plecare am luat un taxi dar am cerut în prealabil să aibă scaun pentru bebeluș.
  • atenție la locul de cazare, să fie accesibil! Noi am optat pentru un apartament la parter, ne-ar fi terminat să urcăm de câteva ori pe zi căruciorul (în cazul în care imobilul nu are lift) – deși mulți merg pe ideea de cărucior special pentru călătorii, noi l-am preferat pe al nostru, cu partea sport din sistemul 3 in 1, a fost alegerea ideală!
  • am cerut gazdei să ne pună la dispoziție scaun pentru masă și pătuț. Acum, că merge, ne simțim mai bine să o știm în siguranță, în pătuț, atunci când se trezește, decât să o păzim lângă pat.
  • am ales un apartament care să aibă o bucătărie echipată cu de toate! Știu, sunt eu defectă! Vic este foarte selectivă la mâncare, încă nu a ajuns la etapa în care ar mânca tot din farfuria mea (am testat-o până și cu chiftele prăjite, cârnați și cartofi – nici nu s-a uitat!), așa că trebuie să am mereu la dispoziție un cuptor! (cum sunteți voi cu bateria externă, e cam același principiu!)
  • atenție la check-in, deja este un trend cazarea după ora 14-15. Din fericire, proprietarul a fost flexibil și a acceptat să ne cazăm dimineața, altfel m-aș fi reorientat, nu era o opțiune să stau pe străzi câteva ore, cu un copil trezit la 4 dimineața.
În primele zile am respectat rutina copilului și am aranjat mersul la plajă și ieșirile în oraș în funcție de orele de somn. Am văzut că doarme în cărucior, așa că am început să stăm tot mai mult afară și să vizităm cât mai mult. SFATURI
  • nu faceți asta dacă nu aveți un copil iubitor de somn! Lipsa rutinei ar putea să-l dea de tot peste cap. Vic adoarme, de regulă, ușor și repede, însă plimbările noastre au debusolat-o și spre finalul vacanței, la 8 seara, deja ne pregăteam s-o culcăm.
  • alegeți destinații baby friendly! Prin asta, la vârsta lui Vic, înțeleg inclusiv locuri accesibile cu căruciorul. Și din punctul ăsta de vedere, Paphos este foarte oki. Rampe corect executate, trasee speciale de vizitat diverse obiective turistice, scaune pentru copii aproape la toate tavernele la care am mâncat, supermarketuri cu legume și fructe autohtone, foarte gustoase (roșiile lor din Lidl aveau gustul celor de la mine de la țară!), plaje curate și accesibile și pentru pitici.
  • musai, într-o țară caldă, este să aveți mereu apă la voi și crema de protecție solară! Vic s-a hidratat foarte bine și, având în vedere plimbările cu orele, am dat-o des cu cremă. Mai greu a fost s-o convingem sa țină pălăria pe cap, ne-am folosit de parasolarul de la cărucior.
Evident, am plecat cu asigurări de sănătate și cu trusa de prim-ajutor pentru Vic, din fericire nu am folosit decât produsele pentru igiena zilnică. SFATURI
  • este bine să aveți informații despre spitalele de pediatrie din zona în care mergeți. Am vrut să ma documentez înainte să plecăm dar am uitat. Știam că pot apela, însă, pentru recomandări de urgență, la câteva persoane care cunosc zona.
  • dacă bebe este hrănit cu lapte praf, asigurați-vă că luați la voi suficient. Nu se găsesc peste tot aceleași sortimente și nu este de dorit să schimbi laptele în vacanță, pot să apară reacții.
  • aveți grijă de lucrurile copilului! Noi am ,,lăsat” în Cipru protecțiile de la centurile căruțului (de plictiseală, și le desfăcea și noi nu am observat când le-a și aruncat), o pălăriuță de soare (din fericire, am mai avut trei după noi și pe asta aruncată oricum nu o mai purta anul viitor că îi venea deja fixă) și un bebeluș de jucărie (de ăsta ne-a părut cel mai rău, a căzut din coșul căruțului și noi nu am observat. Din fericire, Vic nu știe să ceară și l-a acceptat, oarecum, pe bebe înlocuitor. Noi ne simțim în continuare prost, era un cadou cu suflet).
Uitându-mă în urmă, vacanța asta a fost o experiență incredibilă pentru noi toți. Și vă zic, merită să plecați (și) cu bebe în vacanță. Ti-a plăcut articolul? Te așteptăm cu un LIKE PE FACEBOOK și UN FOLLOW PE INSTAGRAM! Hai în grupul Fashion Moms! JOIN! Mulțumim!

4 COMMENTS

  1. Multumim, Danisa, pentru detalii și sfaturi. Noi momentan cautam destinații baby-friendly in România. Prima vacanța cu 2 copii (aveau 3a 7l respectiv 3l) a fost super drăguța și abia astept sa repetam experiența. Încercam sa găsim destinații la maxim 3 ore distanță de mers cu mașina. Acum “pretențiile și nevoile” noastre s-au înmulțit – și nu, nu pentru ca îmbătrânim 😛.
    Vreo idee?

    • Chiar am o recomandare, testata recent. Este o pensiune, Gradina Ascunsa, in comuna Bughea de Jos din Arges. Peisaj de vis, pensiunea arata incredibil, au si loc de joaca, si animale…Singurul inconvenient este ca are cinci camere, situate la acelasi nivel cu living. Va recomand sa mergeti si cu alte familii, sa inchiriati tot. Ca altfel e posibil sa negociezi linistea cu ceilalti chiriasi. Este in regim de self-catering dar asigura si mancare, doar sa vorbesti inainte. Ca zone iti mai pot recomanda Buzau si Valcea, sunt minunate amandoua. In Buzau am fost la pensiunea Casa Matei, au camere mari, iti pun la dispozitie si patut pentru bebe (daca ceri), au restaurant. Locatia nu este grozava (aproape de sosea) dar este liniste, o curte mare, loc de joaca, pasari. In Valcea (la mine acasa!) nu stiu ce pensiune sa-ti recomand dar trebuie sa vizitezi judetul, are un potential fantastic!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here