Ce prostii mai mănâncă fi-miu. Și nepoata.

Photo by Tanaphong Toochinda on Unsplash

1. Broccoli. Broccoli chior, fiert la aburi. E singura mâncare pentru care aș lua în considerare, serios, spălături stomacale în cazul în care aș înghiți așa ceva accidental. Nu și fi-miu. Lui îi place. Nu doar că mănâncă, dar mai și cere! Groaznic!

2. Picături de ochi. Să nu discutăm despre cum au ajuns la el în guriță, să gândim constructiv, ce facem după ce le înghite. Nimic. Nu sunt chiaaar atât de toxice. Nu zic eu, a spus și pediatrul nostru, a spus și Peditel. Și farmacista. Cică ochiul ar fi mai sensibil decât stomacul, așa că e în regulă dacă înghite un pic. Un mare deget mare ridicat pentru Mama Natură, pentru anatomie, pentru Dumnezeu: un design bine gândit al corpului omenesc salvează și niște părinți aiuriți.

3. Alți copii. În special, pe Mara lu’ Tomiță. Cu cei aproape 4 dinți, mușcă de rupe. Deget, față, nas, canibal mic, ce să mai. Vic a Emacilor a scăpat doar bălită. E și mai mică, e și el finuț. Mă rog, pentru standardele unui canibal mic.

4. Șervețele. Nu are o preferință anume. ȘI cele umede și cele uscate par a-i satisface papilele gustative. Investim serios în șervețele de bebeluși absolut prietenoase cu stomacul. Nu căutăm să aibă un miros frumos, ci un gust deosebit. Musai fără sare. Cu alcool nu am încercat încă, dar dacă nu doarme iar 3 nopți la rând, nu știu ce să zic.

5. Papucii. Papucii de casă sunt desert. Îi vânează. De când merge de-a bușilea, simt cum mi s-a instalat și hernia de disc, în mare parte, din cauza apetitului lui pentru papucii noștri de casă. Nu discut gusturile pentru că eu nu i-am încercat, dar uneori cred că miros a broccoli. Scârbos, v-am zis doar.

6. Capacele tuturor sticlelor. Nu, nu îl las să lingă nițică bere de pe capac. Nici vin. Dopul de la vin îl sug eu, la naiba! Nu se irosește nimic. Fi-miu e amator de apă plată și sticluțe de Espumisan, Zyrtec ( bun pentru alergii, na, că am dat și eu un sfat practic!) sau Vigantol.

7. Caloriferul! Da, scrisei bine. În mare, pentru că suntem zgârciți și îl ținem rece, știu! Ia să fi avut bani de căldură, să îl fi fript o dată, clar nu se mai atingea de el. Așa, îi demontează placa aia din lateral, o fi având și denumire științifică, dar nu mă pot lăuda cu vreo veleitate de meșter, și o mestecă până decid eu că devine periculoasă pentru gingiile lui.

8. 50 de bani. Moneda! Isprava, totuși, nu îi aparține micuțului din dotarea personală, ci nepoatei mele. A fost frumos. Cu mers la urgențe, cu radiografii. Într-un final, medicii au zis că e ok, o va elimina natural! Ce ați fi vrut să zică doctorii? Dacă nu era monedă, ci bancnotă într-un plic, poate că ar fi meritat să fie păstrată. Așa, o monedă, chiar nu e cazul să o ții la tine. La oliță cu ea! Aduce și sărăcie, cică, ptiu, ptiu, piei, drace!

9. Chestii pasate, fără sare, fără zahăr, fără parabeni, fără shaorma, fără gust! De-ale diversificării. Au scris fetele astea, pe bune, despre ce înseamnă primele mese, aici și aici și aici, să le dea Dumnezeu sănătate! În grija mea, copilul ar fi mâncat cu gust din prima! Ce oroare!

P.S.: Acum, când scriu articolul ăsta, fi-miu are 9 luni. Am încredere că îl voi mai tot completa, mânca-i-aș apetitul lui!

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here