Confesiunea unei mame vitrege

mama vitrega
Photo by Vasile Tiplea on Unsplash
“Multe mulțumiri Fraților Grimm, lui Charles Perrault (autorul celei mai populare versiuni a Cenușăresei) și tuturor povestitorilor anonimi din toată lumea care au creat acest stereotip de sute de ani! Am doi copii, o fetiță, V, și un băiețel, F, și sunt cei mai minunați oameni de pe acest pământ, cei mai inteligenți, creativi, buni, empatici, talentați, puternici…și dacă măcar încearcă să se atingă cineva de un fir de păr din capul lor, mai bine nici măcar să nu se gândească, că dacă eu ajung la pușcărie, ai mei nu rămân fără mamă!
Când erau mai mici mă prezentau oamenilor ca fiind “prietena noastră”. Momentan, deși îmi știu vârsta, consideră sunt “aproape adult” – la 34 de ani este cea mai adevărată frază despre mine. Îi cunosc de 2 ani și ne petrecem din când în când weekendul împreună. Acuma vă rog să vă pregătiți pietrele pentru mașteră, urmează povești șocante:
  1. Cum am făcut cunoștință
Am stabilit că ar fi ok să ne cunoaștem, eu și copiii, și prin urmare, m-am panicat și am sunat-o pe Oana, un guru al parentingului. Fiind copil de divorțați eu însămi, știu cam ce îți poate face la cap ca mama și tata să apară cu alți parteneri. Mi-au transpirat palmele, am înghițit în sec de mila Irinei mici de 4 ani și am întrebat: Ce fac? Cum fac? Ce le zic? Să cosmetizăm cumva realitatea? Cum facem asta ca să nu le fac rău? Prin urmare, când i-am văzut prima dată pe copii, nu i-am îmbrățișat, pupat, atins de nicio culoare. Nu am sărit cu șervețelul oricât de mare era mucul, nu am șters nicio lacrimă, nu am făcut avione cu furculița și nu le-am spus povești la culcare. Ne-am cunoscut pe teren neutru, la mare. Prin urmare, mi-am făcut alergarea de dimineață, am făcut plajă, am dormit. În acest timp, soțul se juca cu ei, îi culca, îi scotea din apă, îi hrănea, construia castele, căra bagaje, ștergea muci, inventa povești, căuta scoici și asista neputincios la drama plină de lacrimi a mămăligii prea fierbinți.
  1. Eu sunt un alt adult, nu “femeia aceea”
Prieteni și apropiați mi-au arătat îngrijorare față de statusul relației noastre, să nu cumva să fiu destrămătoare de familie, “femeia aceea”, Ana care nu trebuie să plângă când zorile se varsă. Am dat și eu vina pe Ane în fostele relații și mi-am găsit puterea pentru a trece peste aceste lucruri chiar în fața mea, pe tricoul soțului meu “I understand, I just don’t care”. Copiii nu au prejudecăți. Dacă ești prin preajmă și au o nevoie, spun. Prin urmare, am avut din partea lor solicitări punctuale. F se plictisea și i-am dat agenda mea galbenă Moleskine, că doar pe aia  o aveam în geantă, să deseneze. A desenat inclusiv pe copertă. Pe V o dureau picioarele și mi-a cerut să o car în cârcă. Astea-s alea drăguțe. Am mai fost solicitată ca asistent de toaletă și să fac rost rapid de mâncare caldă, printre mârțâieli de oboseală. După o dimineață complicată din punct de vedere emoțional, soțul cedase și adormise nemâncat până m-am întors eu cu mâncarea. Eram singuri, noi trei, și-mi tremurau mâinile când curățam un pește de oase pentru ei.
  1. Eu nu sunt mama
M-am trezit explicându-le copiiilor pedant, cât de periculoși sunt cactușii și trăncănind niște indicații prețioase cu o voce de adult. Soțul se uita mirat la mine. Așa penibil m-am mai simțit doar când am ieșit din baie cu poalele fustei fustei prinse de chiloți; a pățit așa de multă lume treaba asta încât nu mai e mai deloc amuzant, ci doar penibil. Și am decis instant să nu mă mai joc de-a mama niciodată, oricât de mare ar fi provocarea și nici măcar în glumă. Și provocarea a venit: fetița mea s-a trezit într-o noapte și o căuta pe mama ei plângând. Adormită, a crezut că sunt mama ei și venea cu mâinile întinse spre mine. M-am blocat. Dacă o iau în brațe și se panichează că își dă seama că nu sunt mama ei și va plânge și mai rău? Ce fel de traumă îi va provoca întâmplarea asta și câți bani de terapie trebuie să strâng? Și atunci am zis singurul lucru pe care l-am putut găsi de bun simț: nu sunt mama ta, dar dacă vrei să te iau în brațe sau pot să te alin, vino! Mi-a zis: știu și mi s-a cuibărit în brațe.” Acest articol este un guest post, scris de una dintre prietenele fashionmoms!  Ti-a plăcut articolul? Te așteptăm cu un LIKE PE FACEBOOK și UN FOLLOW PE INSTAGRAM! Hai în grupul Fashion MomsJOIN! Mulțumim!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here