Copilul meu nu mănâncă !

Sunt Cătălina, am 31 de ani și copilul meu nu mănâncă!

Cum nici al tău? Nu-i grav, sau cel puțin de cele mai multe ori nu. Lipsa poftei de mâncare poate ascunde o anemie sau alte cauze medicale, aici e treaba pediatrului. Dar ce e de făcut când copilul meu nu mănâncă, dar ia în greutate și nu pare să-i lipsească nimic?

În primul rând depinde ce înseamnă nu mănâncă. Nu mănâncă nimic, nimic, never-ever sau nu mănâncă atât cât te aștepți tu să mănânce, sau vreo cantitate scrisă în teorie în cărți? Ei, aici e problema! Ei au un stomac mic, că și ei sunt mici, așa că nu trebuie să ne așteptăm să mănânce o porție de adult. Nu cumva nu mănâncă pentru că îi dai niște biscuiți, niște pufuleți, niște ronțăieli în afara meselor ca să stea cuminte? La noi nu era cazul, dar să vă spun de a mea…

Începutul diversificării: un eșec!

Am început diversificarea clasică pe la 6 luni și două săptămâni (era începutul lui martie), încă mai cred că prea devreme, dar timpul înapoi nu mai pot să-l dau. I-am gătit “piureuțe” zilnic, ghidându-mă după tabele stricte, ca la armată eram. Dacă aș fi știut de schema de diversificare perfectă începeam altfel. Mânca săraca acolo tot ce îi livram eu sub nas, uneori mai mult, alteori mai puțin.

Am început cu legume la prânz, iar fructe i-am dat abia când i-am bagat masa de dimineață. Acum când mă gândesc la cât de strictă am fost și limitată în gândire mă bușește plânsul, dar nu mai am ce să fac.

Prin aprilie, Mândra a răcit, un pic de otită, un pic de febră și o erupție pe obraz care am crezut că e de la antibiotic. Aici s-a rupt filmul. Nu a mai mâncat nimic, medicamentele le primea cu forța. În plus începuseră primii dinți și așa am aflat că în erupție dentară nu servește nimic și gata.

Cum am ajuns la Blw

S-a făcut bine repede, dar la mâncare nu s-a mai întors. I-am introdus iaurtul și am dat-o pe blw. Mânca iaurt cu pofta și molfăia ceva bucățele de legume și fructe, ce aveam prin casă. Carnea tot așa bucațele o mânca, mai un pește, mai un curcan, ceva ceva mai intra și pe gât că găseam dovezile în pampersi. Mândra e în continuare alăptată, știam că titi e baza până la un an și așa am tot dus-o.

Copilul meu însă nu mânca, după părerea noastră. Alții la vârsta ei dădeau gata castroane întregi, a mea era ca o păsărică, mai mult arunca și scuipa decât să-i ajungă în stomac. Lua în greutate, nu mult, dar măcar creștea, nu scădea. Indiferent de cât de apetisant arată farfuria, domnișoara nu și nu.

Când părinții se relaxează, copilul mănâncă!

După un an ne-a mai venit și noua mintea la cap și am început să ne mai relaxăm. Am început să gătim la comun, fără sare, fără porcarii. În prima vacanță la mare i-am dat numai din ce mâncam noi, inclusiv midii (nu aruncați cu pietre) pe care chiar le mânca.

Mândra a început să prindă drag de ciorbă. Apoi de carne tocată cu legume și sos, mămăligă cu iaurt și din când în când o felie de măr sau mango. La un an și jumătate ăsta este meniul ei în continuare. Dacă mănâncă 5 linguri de zeamă și 3 de legume este o zi bună. Poate mai bagă și o bucată de pește așa cât două degete, atunci chiar e record. Mai mănâncă pui sau curcan la cuptor, ca și cantitate fix un copănel în zilele bune.

Meniul unui mofturos

Dimineața mănâncă omletă sau gălbenuș de ou, albușul nu-i place, clătite, banană, soldăței cu unt, zacuscă sau pate de casă. Ahhh, nu, nu toate de o dată. Azi un soldățel, mâine juma de clătită.

La pranz îi dă cu ciorbă, este singura variantă în care vrea legumele. Mai vrea câteodată cartof normal sau dulce la cuptor cu parmezan, să fie mai crocanți. Câteodată mai vrea mazăre, așa bob cu bob. Rar mai gustă o briosă cu fructe sau legume. Tot rar mai mănâncă paste. Înainte mai rodea morcovi cruzi, acum nu prea mai prezintă interes. I-au mai ajuns în burtă: smochine, curmale, dude, mure.

Seara vrea mimi (mămăligă) cu iaurt sau ceva soldăței cu zacuscă.

Altceva copilul meu nu mănâncă! Am încercat toate fructele, cereale, chia, tot felul de mâncăruri normale de oameni normali, degeaba!!!

Ai încredere în copilul tău!

Stau însă liniștită pentru că ia bine în greutate. La un an și jumătate are 12 kilograme și pune constant. E roz în obraji și mănâncă zilnic carne, deci o sursă bună de fier. Papa titi în continuare deci are de unde să ia calciu. Da, din “apa aia chioară” am făcut-o mare și frumoasă și mai ales deșteaptă! Nu i-am făcut până acum analize de sânge pentru că nu am vrut să-i ciuruiesc venele. O doctoriță cu capul pe umeri (dr. Elisabeta Chriciu) ne-a spus că nu are rost atâta timp cât arată bine, e veselă, ia în greutate, e alăptată și îi mai alunecă zilnic pe gât niște carne.

Am încredere în ea că știe ce și cât vrea. O las să mănânce și singură, îi mai dau și eu, o las să se porcăiască. Nu i-am cântărit niciodată mâncarea și nici nu o să fac asta niciodată. O las în ritmul ei!

Apă nu a băut până pe la un an, deloc! De la un an până la un an jumate se juca de-a fântâna: lua apă în gură apoi o scuipa. Am încercat toate modelele de căni și cănițe de pe piață, degeaba! Acum bea cu sticla de la Aqua foarte bine, iar când are chef de joacă face ca fântăna (mult mai rar acum). Bea apă înseamnă maxim 100 ml pe zi, din ochi așa că bea din mai multe sticle într-o zi și nu stau să măsor.

Citiți cartea lui Carlos Gonzales– Copilul meu nu mănâncă. Eu m-am relaxat înainte să apuc s-o citesc pe toată.

Răbdare vă doresc!

 

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here