Cu copilul la restaurant. Exces de educatie la masa.

Photo by Serge Esteve on Unsplash

Inainte de toate, permiteti-mi sa va felicit pe voi, mamele care stati full-time cu copiii acasa! Respect for holding your shit together! Serios, respect ca reusiti sa tineti fesele incordate-incordate si sa-l pastrati inauntru! Barbati, va zic, doar simplul fapt de a petrece orice ora din zi, minut cu minut, zi de zi, doar cu copilul, cu nivelul de conversatie limitat la caca, pampers, voma, caca, caca, ua, e o performanta in sine! Asa ca, draga taticule, sa nu te prind ca ceri cina cand ajungi acasa, exista restaurant pentru asta, doar pentru ca tu ai fost la serviciu, iar ea a stat acasa! Nuuu, nu a stat degeaba! Cat de sex, la naiba, daca nu ai o crema buna de maini si tii musai-musai, multumeste-te cu un misionar clasic! Ea pe spate, nu o pui sa munceasca, fara fantezii aiurea, cu entuziasm, ca la 16 ani cand nu dura mai mult de un clipit profund, nu preludiu si romanticalitati. Iti vezi rapid de treaba ta si laaasaaaa femeia sa doarma! Nici sa nu te gandesti sa faci vreo surpriza, sa o fericesti cu vreo viagra ca te-a apucat vina ca nu i-ai mai provocat un orgasm de cand v-ati cunoscut. Ea vrea si are nevoie sa doarma! Daca voia maratoane sexuale, pe bune, nu se marita cu tine!
Si, acum, explicatia pentru introducerea abrupta si deloc baby-friendly. 
Am fost doua zile in deplasare, io si Tudu, mare parte din timp, adica peste 8 ore pe zi, singuri! Exista si o explicatie obiectiva pentru asta, dar va sunam noi imediat sa v-o spunem ca nu e relevanta pentru textul de aici. Deci, incepem cu o mie de cuvinte, adicatelea o poza:

Mno, faina fotografia, asa-i? Ui la noi ce fericiti suntem. Atata doar ca e de la sosirea in restaurant. Ca pana la iesire ni s-a schimbat mimica la 180 de grade. Si noua, si alora de i-a prins contemporaneitatea cu noi in carciuma.
Dupa cum am zis, programul zilnic era de dimineata pana seara, doar io cu Tudu. Deci, mancat, spalat, culcat de pranz, in sarcina mea. Cu dimineata m-am achitat eu cumva – numai copilul stie ce a mancat, saracu – asa ca a trebuit sa rezolv si pranzul.

Si cum e mare fan ciorba, am zis: tati, hai la restaurant, mancam ciorbica. Fiul, bucuros nevoie mare. O repetat ciorbica, ciorbica de fiecare data cand treceam pe langa vreo terasa sau sucursala de banca. Nu intrebati de ce asociaza usa de termopan cu carciuma ca nu stiu. Ajungem, intr-un final, in restaurant. Bai, sa nu recunosc copilul. Model, nu alta. Cer scaun de copil, el repeta: scaun, il pun in el fara sa cracneasca, asteapta chiar cuminte, mai arunca un zambet in stanga-n dreapta, comanda ciorbica atunci cand vine nenea – chiar o zis dupa mine, mancam ciorbica – asteapta fara sa isi bage un cutit in ochi si furculita in dinti.

Si vine ciorba. Bucurie, evident. Tatal sufla, copilul ia prima inghititura si exclama fericit: ciorbicaaa! Si la fiecare lingura de ciorba, se intoarce la masa din spatele noastre, ranjeste fasolea-i de lapte si urla: ciorbicaaa. La primele replici, doamna din spate, absolut incantata, rade cu el, spune si ea: da, puiule, papi ciorbica! Induiosator si bun de viral deopotriva. Doar ca fi-miu a prins gustul si la fiecare, dar fiecare lingura in parte, repeta scenariul: inghite, se intoarce la doamna, urla: ciorbicaaaa! O data, de doua ori, de 6 ori, de n ori ca ii dadeam inghitituri mici, pana nu o mai rezistat femeia. Am apreciat ca nu a zis nimic, ca nu mi-a turnat ciorba in cap, dar se inrosise toata, se uita fix in farfuria ei si cred ca a fost ultima oara in viata ei cand a mancat ciorba! Io, patruns de simt civic: Tati, mai incet, tati las-o pe doamna, tati, papa ciorbica in liniste, regulamentar cat sa vada oamenii ca stiu si a educa, nu sunt doar aratos(nu, nu am mai intrebat si pe altcineva, concluzie proprie).

Si, la un moment dat, minune, copilul se opreste! Inghite ciorba si nu mai rosteste cuvantul magic: ciorbicaaa! Nu! Se schimba la fata, devine serios, aproape incruntat: caca! veceu! Cu acelasi volum ca la ciorbica de mai devreme, cu acelasi entuziasm si, evident, cu aceeasi repetitie! Caca, veceu! Caca, veceu! Acum, vina e a noastra, clar! Ca noi vrem sa il invatam din timp sa faca la toaleta, sa scape si el de pampers. Si l-am obisnuit sa ne spuna cand face. Acum, el ne anunta cand face caca si acasa, doar ca ne spune fix cand face, nu ne da un avertisment cu 1 minut inainte sau cu 30 de secunde sa apuci sa ii dai pantalonii jos, sa il arunci pe wc si sa te intorci sa vomiti in chiuveta. Nu. La el e o constatare: fac caca. Acum. Mno, si obisnuit cu educatia noastra aleasa, copilul a facut la fel si la restaurant. Doar ca discretia la el e ca autostrada Pitesti – Craiova, lipseste cu desavarsire. Si o inceput sa urle doua cuvinte: veceu, caca. Caca, veceu. Dar vesel, mandru de ce face el. Ca noi ii si zicem “bravo” acasa cand ne anunta ca face caca. V-am zis, educatie de asta de costa douajdemii de euro ora la kindergarten.


Dar nu va zic bucurie ce o fost pe chelner. Pentru prima oara de cand eram acolo, l-am vazut interesat de masa noastra, efectiv alerga. O venit direct, dar respectuos rau: “Fu buna ciorba? Va pun felul 2 la pachet! Nu mai rezista mititelul“, a concluzionat el. Serios. Nu apucasem sa ii zic omului sa puna la pachet porcul cu piure, chiar asta voiam, mi-o citit gandurile cumva, inca nu-mi dau seama cum s-o prins ca asta as fi cerut si eu. Dar sa îl vezi cum alerga cu nota de se prapadea copilul de ras. Ca lui Tudu ii place sa plateasca. Era incantat. O venit chelnerul alergand. O adus nota si imediat, dar imediat restul. De mi-era teama sa nu il vada sindicatul chelnerilor si sa il dea afara. Apai, strica piata, Tu, chelner serios, cand iei nota, apai uiti sa duci restul, te prefaci ocupat vreo douaj de minute poate se plictisesc si pleaca ghertoii si lasa naibii tot restul. Nu, asta sa imi bage si banii in portofel direct, ce sa mai.


Adevarul e ca restaurantul m-a scapat de multe belele. Fi-miu e fan restaurante si fan al mancatului, in general. Recunosc faptul ca am ramas impresionat cum, la un an si 8 luni, a putut sa stea atat de cuminte, sa manance fara sa scuipe sau sa arunce pe jos, sa nu dea pe el ciorba mult iubita. Da, stiu, avea sare ciorba. Dar nu mananca in fiecare zi la restaurant. Nu sustin sarea in alimentatia copilului pana la doi ani, dar nici nu sunt habotnic. Sunt impotriva excesului, impotriva sarii in fiecare fel de mancare, de la fiecare masa. Cam la fel si cu zaharul, desi, recunosc, la zahar am fost mai scrupulosi decat la sare.


In rest, ziua cu el e chiar faina. E foarte solicitanta, da. Vrea atentie in fiecare clipa, vrea sa ii confirmi ca ce face e ok, vrea sa fii prezent, vrea sa iti ceara lucruri pe care sa i le si dai, iti vrea toata atentia. Si cand ai 30 de ani – alo, nu e vorba de varsta reala aici, e un principiu, da? – si el are 1 an si 8 luni, universurile voastre pot fi diferite, cu interese diferite, ceea ce face treaba asta extrem de solicitanta. Dar iti si pune creativitatea la treaba. Pentru ca atunci cand e suparat ca vrea ceva ce nu îi poti da sau plange pur si simplu nu e de ajuns sa ii spui: nu mai plange. Trebuie sa găsești altceva nou care sa ii atraga atentia, sa il intereseze. Si e complicat sa faci asta de cateva ori in 10-15 minute chiar.

Si de aceea zic, o zi doar cu copilul iti suge energia mai mult decat multe joburi functionaresti. Dar cand se lipeste de tine la somn sau cand are un moment romantic-dragastos-balos si tu esti centrul atentiei lui, atunci gasesti taria sa get your shit together! Iertati-mi apucaturile a la Raducioiu-come-si-dice la voi in rumeno, dar tradusa mot-a-mot expresia asta ma duce cu gandul la pampersul lui dupa ce o mancat iaurt, goji, caise uscate si portocale…

Ti-a plăcut articolul? Te așteptăm cu un LIKE PE FACEBOOK și UN FOLLOW PE INSTAGRAM! Mulțumim! Hai în grupul Fashion MomsJOIN! 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here