De ce am ales să (nu) recoltăm celule stem bebelușului? Iată trei păreri diferite

Recoltarea celulelor stem- o decizie grea pentru părinți
Recoltăm sau nu celule stem când se naște bebe? O decizie grea, controversată, rațională și în același timp emoțională. Sarcina vine la pachet cu multe întrebări, frici și griji, iar recoltarea de celule stem se numără printre ele. Este o decizie buna sau e marketing pur? Pot să fac ceva ca să-mi salvez bebelușul în cazul în care, Doamne ferește, se îmbolnăvește sau arunc banii pe fereastră? Toate căutăm răspunsul bun. Am citit foarte mult despre acest subiect, am întrebat medici, am răscolit internetul, dar nu am găsit răspunsul.
Răspunsul corect stă în fiecare părinte: citiți, întrebați, cântăriți și luați cea mai bună decizie! Citește mai jos despre deciziile și experiențele noastre: Noi am decis să nu recoltăm celule stem la naștere, nu a fost o decizie ușoară, dar având în vedere că nu am primit nicăieri informațiile pe care le ceream am decis să nu aruncăm cu banii pe fereastră. Citiți aici un reportaj foarte bun. Iată care au fost motivele mele:
  • La nicio companie care oferă servicii de recoltare și stocare nu am găsit un medic care să ne explice beneficiile, ci doar persoane specializate în vânzări
  • Cu ajutorul celulelor stem se tratează boli rare și în cele mai multe cazuri nu este indicat autotransplantul, ci transplant de la un donator compatibil
  • Celulele stem recoltate la naștere pot fi transplantate până la o anumită vârstă, sau mai bine zis într-o limită maximă de kilograme (aproximativ 11 kg), ceea ce înseamnă un copil de până într-un an, deci în niciun caz nu pot folosi unui adult așa cum se laudă unele companii. Asta în ciuda faptului că plătești rate 18 ani
  • Organizația Mondială a Sănătății arată că este mai benefică procedura de clampare tardivă a cordonului ombilical, după un minut, de preferat când acesta se oprește din pulsat. Astfel se realizează transferul de sânge placentar bogat în celule stem dinspre placentă spre făt, adică în loc să fie extrase și stocate sunt transferate copilului.
  • Nu poți vedea locul unde sunt stocate celulele stem, ele sunt luate de cineva și duse undeva.
  • În multe țări civilizate, companiile care recoltează celule stem nu au voie să-și facă reclamă și există banci publice de celule stem!
  • Am fost momită de firmele care recoltează celule stem cu cadouri, cursuri gratuite și bilete la film, nu cu informații, sfaturi și dovezi medicale
  • Am vorbit cu cei doi medici care mi-au urmărit sarcina răspunsul a fost la fel: “Nu am copii, probabil că aș recolta în ideea că medicina avansează și celulele ar putea fi folosite și peste 18 ani”
  • Dacă alegeți să recoltați celule stem, încheiați și o asigurare care să acopere, în caz de Doamne ferește, costurile unui transplant.
Cătălina și Mihuț au decis să recolteze celule stem pentru Tudor. Noi am decis din prima clipă în care am aflat că sunt însărcinată să recoltăm celulele stem. Sora mea a recoltat pentru nepoată și atunci m-am documentat, am citit despre celulele stem. De asemenea, am mers pe ideea: sperăm să nu fie nevoie să le folosim niciodată, să fie niste bani aruncați pe fereastră. În plus, am întâlnit un caz de părinți care nu au recoltat, iar la 1 an baiețelul avea nevoie tocmai de transplant de celule stem. M-a îngrozit gândul acesta și nu, nu sunt o superstițioasă. Pentru că nu le recoltaseră, s-au chinuit să strângă zeci de mii de euro pentru un transplant în străinătate. Am mai avut un argument în decizia noastră: medicina evoluează zilnic, așa că poate peste mai mulți ani celulele vor fi folosite și în alte afecțiuni. În prezent, ele pot fi folosite pentru aproximativ 70 de boli, dar la cum evoluează știința… Știu că poți recolta celule stem și de la un adult, de exemplu din măduvă, dar studiile pe care le-am citit arată că cele mai acceptate celule stem de către organism sunt cele din sângele placentar, care se recoltează la naștere. Știu că operația, în caz că ar fi nevoie, se face în străinătate, dar tocmai că nu mă bazez pe sistemul de sănătate din România, de aceea am ales să recoltăm celulele. O să spuneți că în străinătate sunt bănci de celule unde le donezi și le depozitează gratuit. La noi  sunt și nu trag speranțe…să vă amintesc că încă nu au reușit să dea drumul băncii de lapte matern?! Am vorbit și cu medicul ginecolog, care mi-a recomandat să recoltăm, dacă nu este un efort financiar prea mare. Suma pe care am plătit-o este echivalentul unei vacanțe, dacă nu chiar mai puțin, așa că nu ne-am gândit că pierdem o avere. Noi am optat pentru recoltare de către cei de la Regina Maria, acolo unde am și născut. Sunt singurii care procesează celulele in 24 de ore de la recoltare. În plus, am primit un discount la naștere și am ales plata în 10 rate. Când scriu aceste rânduri, celulele stem sunt achitate. Ne-a costat totul 8000 de lei, dar am preferat așa, decât să plătim până face Tudu 18 ani. Fiecare părinte decide dacă recoltează sau nu. Nu sunt în măsura să judec pe nimeni și nici nu accept critici pe subiect. Denisa și Cristi au decis să recolteze celule stem pentru Vic. ,,Sincer, nu am stat să îmi bat capul prea mult cu chestia asta. Nu am avut nimic de pierdut, m-a avantajat pe moment pentru că am obținut un discount pentru naștere, am explicat aici mai detaliat.Cei de la Regina Maria au mai multe metode de creditare, am ales-o pe cea cu plata anuală până face Vic 18 ani. Plătim undeva la 150 de euro pe an. Ei au propria bancă de celule stem, în țară. Ulterior m-am mai documentat, înțeleg că celulele stem nu au o aplicabilitate atât de largă pe cât se promovează. Nu pentru copilul de la care s-a recoltat, mă refer. Mi-ar fi plăcut ideea de a exista o bancă unde să se doneze. Ca și pentru lapte matern. Dar la noi sănătatea este o afacere profitabilă, așa că…Chiar și așa, prefer să nu regret ceva ce n-am făcut”.

4 COMMENTS

  1. Un alt aspect ce merita a fi mentionat este cel legat de etica bancilor private de celule stem.
    In Romania nu exista decat banci private de celule stem. Celulele stem din aceste banci private nu sunt incluse in registrele nationale ori internationale de celule stem ceea ce inseamna ca acestea pot fi utilizate exclusiv de catre donatori si numai in interesul acestora. Accesul la o banca publica este deschis oricarei persoane, ceea ce nu se aplica bancilor private.
    Persoanele din Romania care detin celule stem in banci private au acces la registrul international de celule stem din toata lumea, acesta fiind deschis oricarei persoane, crescand astfel sansa de a gasi un donator compatibil.
    Dezvoltarea acestor banci private este in contradictie cu principiul pe care-l promoveaza si care sta la baza transplantului, si anume principiul solidaritatii. Astfel, actul medical este conditionat, inegal, accesul la aceste celule fiind rezervat persoanelor cu o situatie financiara ce le permite achizitionarea unor astfel de pachete. In loc sa fie dezvoltata o banca publica in care parintii sa fie incurajati sa depuna in mod gratuit aceste celule si la care sa aiba acces orice persoana, aceste banci private promoveaza o alegere „egocentrica” care este in contradictie cu un altruism reciproc pe care-l ofera o banca publica.
    Iar pana in prezent studiile arata clar ca grefele autologe sunt net inferioare celor alogenice ca numar, eficienta, rezultate .etc.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here