De ce să ne speriem copiii?

Vă povesteam recent despre tatăl care și-a certat copilul pentru că a plâns în cabinetul medicului și care i-a spus că nu va mai vorbi  niciodată cu el. Mi se întâmplă frecvent să aud în magazin sau în parc faptul că voi certa un copilaș pentru că ,,nu este cuminte” și cel mic să se uite așa speriat la mine…Cu siguranță ați văzut la televizor filmulețul cu băiețelul amenințat de Moș Crăciun, care plânge în genunchi; m-a durut sufletul, singura problemă a mamei era că totul fusese făcut public. De ce să ne speriem copiii? Și încă de la vârste foarte mici, dacă mă gândesc la mamele care, în loc de înțărcare blândă, preferă să-și dea pe sâni cu pelin sau cremă de pantofi:(

Am impresia că noi stăm foarte prost la capitolul comunicare. Incapabili să ne exprimăm, incapabili să înțelegem. Altfel nu-mi explic de ce sunt încă de actualitate amenințări care îmi par, acum, barbare: ,,dacă nu ești cuminte…te fură țiganii….te ia poliția….vine bau-bau….se supără tanti….te ceartă mami….te bate tati….nu mai vine moșu’…..îți face doctorul injecție…te las și plec fără tine” etc. Cum este și metoda de a lăsa copilul să plângă, că prea s-a obișnuit cu mami. Nu mai detaliez, am scris aici ce înseamnă asta pentru un bebeluș.

Specialiștii ne învață cum să gestionăm fricile copiilor. Toate sfaturile au în centru părinții, rolul lor de protectori. Oare când ne abandonăm acest rol și ajungem să ne speriem copiii? Îi învățăm să crească rasiști, cu frică și ură față de țiganii care, clar, altă treabă nu au decât să fure copii. Îi învățăm cu frică de personaje imaginare, ca bau-bau, în condițiile în care cei mici au o imaginație atat de bogată iar asocierile pe care le fac depășesc cu mult imaginația noastră. Îi creștem temători și închiși față de părinții care bat și ceartă (aviz bunicilor, involuntar le spun copiilor astfel de lucruri deși în familiile respective nu se bate și nu se ceartă nimeni; dar așa s-a împământenit și vorba asta). Îi creștem cu frică de medici și apoi devin adulții care nu merg cu anii nici să-și facă niște analize banale (vă sună cunoscut?).

Nu m-am gândit niciodată că pentru a dezvăța un copil să mai sugă este nevoie de albastru de metil, cremă de pantofi, ardei iute, sare de lămâie, pastă de dinți, când poți să citești despre înțărcarea blândă și să încerci să o aplici – poate dura chiar și câteva luni, dar, mă repet: de ce să ne speriem copiii?

Frica nu înseamnă educație, părerea mea. Și, mai mult ca oricând, avem nevoie de educație!

2 COMMENTS

  1. Vreau sa inteleg un lucru, daca tot ati scris ca nu e bine asa, si asa, si invers…. De ce nu ati dat si un exemplu, cum trebuie sa procedam in loc de ceea ce facem noi parintii nedrepti. Apropo eu recunosc ca procedez asa si stiu ca nu e corecta…

    • Nu m-am gandit sa cataloghez parintii ca fiind ,,nedrepti”. Asa cum am scris in articol, cred ca este, mai degraba, o lipsa de comunicare, mai ales ca, iata, constientizam ca gresim si, probabil, dorim sa procedam altfel. Uite un exemplu personal: m-am dat peste cap sa gatesc, am numai ingrediente bio pe care dau o gramada de bani, iar copilul meu abia gusta si izbeste mancarea de pereti. Ce sa fac? Nu vreau sa tip la el, nu vreau sa-l oblig sa manance, nu vreau sa nu-i ofer altceva ca sa-l determin sa serveasca exact ce am pregatit eu. Ma duc in camera alaturata, astept minimum 10 secunde (atat dureaza apogeul furiei), trag aer in piept si revin, cu seninatate pe fata. Copilul e relaxat, ii zambesc si se bucura, ii dau o banana sau altceva ce stiu ca nu refuza si imediat incepe sa manance. Revin, apoi, cu ce a refuzat initial, uneori accepta. De regula (o spun cei care au studiat comportamentul copiilor si eu merg pe mana lor), copiii tind sa refuze sa asculte atunci cand au nevoie de atentie. Prin refuz, prin ,,nu” repetat vor sa transmita ceva. In plus, ei trebuie lasati sa simta ca detin controlul asupra a ceva, ii ajuta. De exemplu, nu vrea sa doarma. Sa nu fim transanti, sa le oferim o varianta: uite, te culci acum sau iti mai citesc o poveste timp de 10 minute, ce alegi? Stabilim limite dar fara sa-i frustram cu texte de genul: eu sunt parintele, tu pe mine ma asculti!Nu vrea sa manance? Data viitoare intreaba-l ce isi doreste: ciorba de pui sau de legume? tocanita sau pilaf? Nu vrea sa isi stranga jucariile? Putem incerca astfel: uite, hai sa strangi jucariile, te ajut si eu! Tu strange ce este verde, eu ce este rosu! Ma poti ajuta, sa castigam putin timp sa facem ceva numai noi doi! Nu este recomandat sistemul de recompense si pedepse. Sunt multe tehnici, specialistii in parenting au niste idei tare faine. Va las aici un link, sunt cateva extrase dintr-o carte ,,Nu exista copii rai”. https://parentingcublandete.wordpress.com/2017/10/12/nu-exista-copii-rai/

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here