Did it again! Am nascut natural a doua oara la un spital de stat. Ce s-a schimbat in doi ani

Am avut o zi de Valentine’s Day ca la carte, vorba aia sex, drugs& rock’n’roll, asta in traducere libera, la peste 41 de saptamani de sarcina, inseamna control la ginecolog, macaroons si masaj urmat de travaliu.

Eram deja in saptamana 41, dar nu era de mirare ca intrasem iar in “luna a 10-a”, aveam experinta de la Mara care si ea s-a lasat asteptata. Model ardelenesc, ca in bancul ala “eu pot, vreau, dar nu inteleg de ce atata graba”.

Zilele incepeau cu “Ce faci?”, “Nu, n-am nascut inca, daca asta voiai sa intrebi”. Sarcina plina de contractii, ba chiar am ajuns odata si la urgenta, ei, acum nici urma de ele.

Ziua am fost la cumparaturi, iar la 18 m-am dus la control la ginecolog. Ceva, ceva incepuse sa se miste, colul nu mai era lung inchis, ci suplu si nu mai stiu cum. A incercat sa-mi decoleze membranele. La Mara dupa procedura asta am intrat in travaliu la 24 de ore. Mi-a zis ca daca nu nasc pana luni-marti imi induce nasterea. Mie mi-e groaza de indusul asta si zau ca imi parea rau sa se intample asa, mai ales ca prima nastere a fost spontana, ce-i drept si ea amenintata cu declansarea. Am avut si eu un pitic pe creier in viata asta. Am vrut ca fetele mele sa se nasca de ziua lor, cand au vrut ele.

Am plecat de la doctor, m-am oprit la cofetarie, mi-am luat macaroons, cheesecake si inca doua modele de prajituri, am dat gata macaroonsul in 5 minute si am plecat la masaj. Am zis ca daca nu ma relaxez nu mai nasc in veci, Alma trebuie sa stie ca e super pe lumea asta si am facut tot posibilul s-o conving :)).

Dupa masaj, m-am dus acasa, am culcat copilul mare si m-a fulgerat prima contractie si le-am anuntat pe fete ca o sa fie o noapte lunga.

Stiam exact ce trebuie sa fac, m-am uitat la ceas, ora 23, am zis gata, azi clar nu, dar maine sigur e ziua de nastere a Almei.

Am inceput sa imi aranjez lucrurile in bagajul de maternitate, sotul adormise deja si am zis ca nu ii spun nimic pana nu e vremea de mers la spital ca poate reuseste sa se odihneasca macar cateva ore. Copilul dormea, am pupat-o de am albit-o, ma uitam la ea, atat de mica si o lasam singura (…adica cu tot neamul). Era pentru prima data cand urma sa fim despartite mai mult de cateva ore.

Planul era sa ma culc putin si sa chem un Uber sa ma duca la spital cand stiam ca e momentul, dar contractiile erau din ce in ce mai dese si mai puternice. Nu erau regulate, ba la 4, ba la 8 minute. Timpul intre ele mi se parea oricum inexistent. Cumva nasterea ne-a luat pe nepregatite, ca iarna pe autoritati, nu vorbisem cu nimeni sa stea de sase sa ma duca la maternitate. M-a intrebat sotul buimac cand l-am trezit ” iei masina?”, eu nu puteam nici sa stau in picioare prea bine. I-am zis ca iau un Uber, dar nu m-am gandit ca face ala infarct daca ii nasc in masina.

Daca la Mara mi-am inchis telefonul si am persiflat-o in ultimul hal, am zis acum s-o anunt pe Flaviana. Flaviana e tatal, moasa si matusa tuturor copiilor din gasca. Genul ala de prietena care vine si la 3 noaptea sa te duca sa nasti, chiar daca peste cateva ore pleaca in vacanta si nu are bagajele facute.

Contractiile erau din ce in ce mai dureroase, incat nici nu mai simteam pauza intre ele. I-am zis Flavianei sa vina repede si am plecat spre spital.

M-am prelins pe scari pana la masina. Noroc ca era cam ora 3 si era liber in oras si am ajuns in 5 minute la Filantropia.

Aici stiam deja procedura: verificare dilatatie, ecografie, schimbat de haine la garderoba si du-te, Toma, iar singura pe usa cu one way, usa pe care intri una iesi doua!

Am iesit din camera de garda si i-am zis Flavianei: am dilatatie 7, la 10 nasc. Nu mi-am dat seama ca habar n-are ce inseamna asta ca timp, nu ca eu as fi stiut, dar ma gandeam ca mai mult de 3 ore nu are cum sa mai dureze. Ea m-a vazut toata contorsionata si schimonosita ( da, da, magia maternitatii) si a zis in gandul ei ca sigur nasc repede, asa ca nu a plecat acasa si s-a dus, evident, sa fumeze o tigara si sa bea o cafea si sa-si astepte copilul ca un tata responsabil ce e. Asta a mea era tare fashion si machiata ca tocmai iesise din jurnal si se uita toata lumea mai ceva ca dupa Esca.

In fine, eu m-am dus sa-mi fac treaba. Cand am intrat pe holul de la sala de nasteri am vazut-o pe Dana, moasa cu care o nascusem pe Maru. M-a luat de mana, i-am zis sfarsita printre contractii ca o stiu, ca am mai nascut un copil cu ea si ca ma bucur foarte tare ca sunt din nou pe maini bune. Am intrebat-o daca e si moasa Georgiana, un alt inger de om, era si ea, apoi mi-a zis ca ma duce in sala 2, i-am zis ca stiu drumul, ca tot acolo am nascut si data trecuta. Eram deja ca la mine acasa. Moasa Dana mi-a adus teancul de formulare de completat si de semnat.

In viata asta mi-ar placea sa-l cunosc pe nemernicul ala care a decis ca o gravida in travaliu trebuie sa citeasca, completeze si semneze un teanc de documente. Sigur e barbat. Si cand o sa-l intalnesc o sa-i trag un sut intre picioare si o sa-l intreb de vreo 10 ori numele complet si CNP-ul.

In timp ce semnam hartogaraia, moasa Dana ma masa pe spate, stateam in picioare, sprijinita pe coate si ma balansam ca sa suport mai usor durerile si sa-mi pot scrie decent numele pe formulare. (Nemernicule, te gasesc eu, promit!)

Am cerut gaz. Nici acum nu am vrut anestezie, dar gazul mi se parea ok. Citisem eu ca e “good shit” si ca o sa vreau sa iau si acasa la pachet si am zis ca acum e momentul. Numai ca m-au anuntat ca instalatia era la o alta amarata care nastea si uite asa am ramas si fara ultima sansa de alinare.

Nu mai puteam sa ma tin pe picioare, m-am pus pe pat, am rugat-o pe moasa Dana sa ma ridice putin de spate ca sa nu stau chiar culcata ca simteam ca mor. Mi-a pus o perfuzie si i-am zis ca nu mai pot. Cred ca ceasul era vreo 3.30. Aveam deja dilatatie 8-9. Am strans-o de mana si i-am zis ca eu nu-l astept pe doctor, daca vine bine, daca nu eu nasc, sa nu traga de mine, ca n-am nicio problema sa nasc cu medicul de garda.

Dupa cateva minute imi zice: “Catalina, uite cine a venit!”. Incerc sa deschid ochii, in usa era doctorul meu. Aleluiaaaaa. Am simtit ca-l vad pe Dumnezeu!

Mi-a rupt membranele si moasa mi-a zis ca nu mai avem mult, ca o sa nasc repede. Nu ne venea sa credem cat de repede avanseaza travaliul. Dupa cateva minute o tineam strans de mana, i-am zis ca nu mai pot, ca mor, mi-a verificat dilatatia, era 10. Deci aveam dreptate, chiar simteam ca mor. Aleluiaaaaaa.

“Domnul doctooor, spalati-va pe maini”, a strigat moasa. “Si mai repede ca mor”, imi venea sa strig si eu. Stiam ca asta e formula magica. Cand auzi asta nu mai ai mult. Simteam ca nu mai vine, i-am zis moasei ca eu nasc ca nu mai pot. Doctorul era spalat pe maini si cineva ii punea halatul.

“Staaaai, nu mai impinge!”. Ce sa nu mai imping ca asta mica iese singura. “Chemati copiii!!” (Ah, nu, nu era vorba de vreun cor de colindatori, ci de personalul de la neonatologie care se ocupa imediat dupa nastere de copil, dar m-a distrat tare fraza asta). ” Hai, acum!”. ” Inca o data!” Si in cateva secunde o aveam in brate.

Era mica, mica, mica. Avea pielea fina. Am pupat-o de n-am mai putut. De data asta nu-mi mai era frica sa o tin in brate. A inceput sa urle cu forta. M-am indragostit pe loc de ea. Mi-era atat de teama pentru ca nu stiam cum sa iubesc doi copii. Nu stiam cum sa ma impart. Dar in momentul ala mi-am dat seama ca iubirea de mama nu se imparte niciodata, se inmulteste, din ce in ce mai mult.

Alma s-a nascut cu circulara de cordon, dar in lumea doctorilor care incurajeaza femeile sa nasca natural asta nu e nicio problema. Stiam ca are cordonul in jurul gatului de la ultima ecografie morfologica, dar medicul meu intotdeauana mi-a spus: “Nu este absolut nicio problema, circulara este o problema doar pe internet”.

Sa va spun despre medicul meu. Il cheama Nicolae Gica, este medic la Spitalul Filantropia si este un profesionist. Se vede ca ii place meseria lui si o face cu pasiune. A venit la 3 noaptea de acasa special ca sa o nasc pe Alma. Cati mai fac asta? Cati mai dorm doar 2-3 ore pe noapte, apoi sar in papuci ca a apucat-o pe una nascarea? Nu mi-e dator cu nimic, nu are nicio obligatie la mine. Sunt o pacienta ca oricare alta.

Intotdeauna a fost calm si mi-a explicat tot ce m-a interesat, niciodata nu mi-a vorbit de cezariana si intotdeauna, si la Mara si la Alma, m-a incurajat sa nasc natural. Omul asta a avut in maini sanatatea mea si a copiilor mei si cred ca nu o sa am niciodata suficiente cuvinte sa-i multumesc. Dupa ce am nascut i-am zis ca imi pare rau ca a trebuit sa vina la ora aia la spital, ca speram sa nasc pe la 7 cand intra in tura. Stiti ce mi-a zis? “Nu este nicio problema, mai bine asa ca s-a declansat travaliul singur decat sa fi venit luni sa va induc nasterea”.

In lumea noastra, in Romania mea, genul asta de oameni te si enerveaza. Prea mult profesionalism, prea multa daruire, prea multa umanitate, prea multa normalitate cu care nu suntem obisnuiti.

Alma s-a nascut la 4.01, 3,400 kg si 52 de cm. Eu am sfarsit mult mai fresh ca data trecuta, atat fizic, cat si psihic. Asistenta m-a intrebat daca e tatal copilului afara, i-am zis ca nu, ca e acasa cu cea mare.

Daaaar afara era “sora” mea Flaviana. A venit a mea in sala de nasteri toata machiata si cu parul bucle cu o cafea si ceva de mancare. Moasa Georgiana a recunoscut-o imediat de la televizor. Moasa Dana a venit sa vada ce mai fac si m-a luat in brate si m-a pupat. Mai zic inca o data, femeile astea sunt niste ingeri. Atat de calde si de blande si de minunate.

Ei, nu acelasi lucru pot sa spun si despre doua scarbe de infirmiere. Le-am zis ca vreau copilul cat mai repede ca sa-l alaptez, mi-au intors spatele si mi-au zis cu scarba ca o sa-l aduca. Au trecut 5 ore si nimic. La ora 9 m-am dus la sectia de neonatologie sa-mi cer copilul. Acolo am dat de o asistenta cu care stateam la negocieri. I-am zis ca nu e posibil sa nu mi se aduca copilul nici dupa 5 ore in conditiile in care am cerut asta de 3 ori. I-am amintit ca e totusi copilul meu. Mi-a zis sa stau linistita ca nu a primit lapte praf, iar asistenta care mi-a adus-o pe Alma mi-a spus ca a primit doar putin lapte praf la ora 7. Asta in maternitate care sustine alaptarea, unde este promovat sistemul de rooming-in, intr-o tara in care legea spune sa duci copilul la țâța mă-sii.

O sa mai treaca inca 100 de ani pana cand o sa priceapa unii care e treaba cu alaptarea.

Conditiile din spital sunt in general foarte bune. Prima data am fost dusa intr-un salon de doua persoane pentru ca nu mai aveau rezerve, totul curat, nou, baie proprie. Apoi cand s-a eliberat o rezerva am fost transferata. Rezerva costa mai mult decat o camera la Hilton, are aer conditionat, tv, frigider, un pat minunat si la mine, “bonus” cada infundata. Noroc ca am plecat repede acasa.

Dupa doi ani si jumatate pot sa spun ca lucrurile au evoluat. Acum tatal poate sa asiste la nastere, ceea ce era imposibil cand am nascut-o pe Mara. Am nimerit eu prost ca fiind epidemie de gripa, au sistat treaba asta si am nascut si noaptea, iar sotul a ramas acasa cu cea mare.

In fine, per total Filantropia este dupa parerea mea cea mai buna maternitate.

Am nascut in plina epidemie de gripa, iar masurile luate au fost foarte stricte. Din metru in metru pe toate holurile aveam dezinfectant, vizitele erau limitate la o persoana, iar vizitatorii erau obligati sa poarte masca si halat.

A doua zi ne-am externat. Vorba Denisei, la al treilea nici nu mai are rost sa plec de acasa.

Acum sa va spun cum a ajuns copilul meu sa mai aiba inca un nume.

M-am dus sa platesc la biserica pentru botez. Si imi spune popa sa aduc o icoana cu protectorul copilului. Ma intreaba de ce nu are copilul nume de sfant. I-am explicat ca nu a mai avut loc, ca Alma ne placea demult si Dor este un nume special pentru noi. Mi-a zis ca putem sa-i punem nume de botez de sfant si m-a intrebat cand e nascuta. 15 februarie, ii zic. Se uita in calendar, se stramba si zice: “Mda, pe 16 e un sfant interesant. Sfantul Flavian. Puteti sa-i spuneti Flavia…sau Flaviana”.

Asa ca numele copilului va fi Alma Dor Flaviana, ca asa a fost sa fie.

Hai în grupul Fashion Moms! JOIN!Ti-a plăcut articolul? Te așteptăm cu un LIKE PE FACEBOOK și UN FOLLOW PE INSTAGRAM! Mulțumim!

CITESTE SI

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here