Ghicitoarea zilei: ce vrea (de fapt) copilul meu?

,,Afală, afalăăă! Sigur, iubita mea, ne îmbrăcăm și ieșim! Nuuu, acasă! Vrei acasă? Daaa! Nu, nu! Afalăăăă!”. Și se pune pe burtă, se tăvălește, plânge, își muscă buza de supărare din cauză că nu înțeleg eu exact cum e treaba asta cu vrutul afară și în casă. Și eu simt cum mă prăjesc așa, puțin, la creier. Aș vrea afară, la aer, copilul meu mă ține în arest la domiciliu! Mă relaxez, îmi fac de lucru, brusc se calmează și se duce la ușă, unde așteaptă să o încalț, ca să ieșim. Simplu, nu? Și nu a trecut decât o oră de când încerc să ieșim din casă!

,,Hai în piscină, uite ce se mai distrează copiii! Nuuu!”. Dă ture nervoasă, împingând căruciorul în care se odihnesc vreo trei bebeluși, telefonul (unul adevărat dar fără baterie!) , sticla ei cu apă și ce mai poate fi adăugat pe acolo! Se uită la copiii care sar în apă și râd cu gura până la urechi, simt că ar vrea și ea, dar până ajungem noi în piscină…,,Vrei la copii? Nuuu! Vrei să luăm pampersul ăla drăguț? Este special, un chiloțel pentru apă! Nuuuu! Vrei pe șezlong? Nuuu! Acasă? Nuuu”. Este clar, sunt pisăloagă și habar nu am ce vrea copilul meu. Dar eu știu că aș face o baie…După vreo oră de nervi și lacrimi (ai mei interior, ai ei exteriori), intru în piscina pentru adulți. Evident, vrea și ea acum…în cea pentru copii:))) Ies zâmbitoare (chiar dacă am avut doar 10 minute pentru mine), îi pun scutecul de apă, mergem în piscina pentru copii (hmmm, după două ore de tatonări…). Ei, aici să vezi miracol! Imediat a început să râdă, să stropească cu apă, a stat să o țin să înoate, să facă ture de piscină, a încercat chiar colacul unui copil….o oră și ceva de super distracție, cu gura până la urechi, nu mai voia să iasă de acolo. Și creierul meu prăjit se întreba: oare mi s-a părut, nu ea urla până acum că nu vrea în piscină???

A venit căldura, a început protestul împotriva textilelor! Se manifestă prin aruncat haine pe jos, arcuiri de caracatiță la orice tentativă de a o îmbrăca, desfăcut pampers în 5 secunde și dat cu el de parchet și mult NU NU NU NU NU! Și n-aș avea o problemă dar se întâmplă fix când trebuie să plecăm undeva. Auuuuch!

Deci, ce vrea copil meu astăzi? Habar n-am, uneori! Niciun indiciu, nicio bănuială, nicio idee nu mă bântuie. Și îmi pare rău și pentru ea, și pentru mine. Că nu reușim să ne conectăm 100% și uite, avem momentele acestea nasoale. De câte ori simt că (îmi) pierd controlul, caut soluții în cartea aceasta. Se pune mult accent pe conectare, pe liniște interioară și da, funcționează. Căci după fiecare mică furtună, puiul meu zâmbește larg, râde din tot sufletul. Și uite așa creierul meu prăjit uită tot!

,, Copilul se va comporta, fără îndoială, ca un copil, adică cineva care încă învață, care are alte priorități decât ale tale, care nu va reuși întotdeauna să își gestioneze sentimentele și acțiunile. Și, fără îndoială, comportamentul său copilăresc va reuși, uneori, să vă calce pe bătături. Devine o problemă atunci când începeți și voi să vă comportați ca niște copii. Cineva trebuie să aibă un comportament matur, dacă ne dorim fiul sau fiica noastră să învețe ce înseamnă asta. Problemele apar când începem și noi să ne comportăm copilărește. Dacă, în schimb, ne stăpânim — ceea ce înseamnă că ne remarcăm emoțiile, dar le lăsăm să se consume fără să acționăm în baza acestora – dăm un exemplu de reglare emoțională, iar copiii noștri învață de la noi “. – Laura Markham! ”Părinți liniștiți, copii fericiți!”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here