Jucați-vă murdar! Scurt tratat despre diateza reflexivă la bărbați

Trateaza murdaria cu fundul

Se spală! E replica ideală pentru momentul în care copilul vrea să se joace afară, după ploaie, în bălți, în iarba udă, în noroi. Mama mea spăla la mână – crescut la țară, avea mașină de spălat Albalux, doar încălzea apa, era un fel de fierbător supradimensionat. Pe ea am înțeles-o de ce se criza când ne murdăream, mai ales când făceam varză hainele “bune” – am urât conceptul ăsta, mă comport ca atare ca adult, nu am haine bune, toate-s de scandal! E murdar? Lasă-l, se spală!

Pelerina de ploaie chiar te apara de ploaie

Așa că io îmi las plodul să se porcească. Dar rău! Nu am o problemă cu ploaia. Ieșim și în ploaie atâta timp cât cade apă din cer și nu acid sulfuric. Lumea modernă a inventat pelerina de ploaia, le voila în imaginea alăturată de un galben țipător, husa de ploaie de căruț sau orice altă formă de protecție împotriva umezelii. Nu de alta, dar tot ați dat bani pe mizeriile alea de le-ați cumpărat în primele luni de sarcină și de viață ale plodului – ia și aia că e bună, cine știe când ne va folosi, ia și cremă antirid că eu am tenul varză și poate mă moștenește, cumpără și body din piele de focă pentru că ține cald și la -50 de grade, ce dacă noi stăm în București și avem centrală, Radet, aer condiționat cu căldură, aerotermă, calorifer electric, încălzire în pardoseală și bunici la 10 minute de Capitală cu sobe cu lemne în caz de avarie totală în București. Le-ai luat, folosește-le!

Așa cum nu ar strica să folosești și pantalonii ăia urâți, de cauciuc, de pescar, pe care i-ai cumpărat copilului tău de 1 an! Nu știi niciodată când vrea copilul pește, să se ducă singur să îl pescuiască, să fie proaspăt!

Nici noroiul nu suporta pantalonii de cauciuc

La ăștia mă refer, îs geniali pentru joaca de după ploaie. Îi speli cu furtunul, nene! Mai simplu de atât nu se poate. Și sunt ieftini. Au la magazinul ăla al cărui nume nu poate fi pronunțat fără a provoca o poftă nebună în rândul nu spui cui de a căuta promoțiile de joi din săptămâna “altfel”- dragă Lidl, IBAN-ul meu e … nu, n-am glumit! Pune și 4 lei, comisionul de încasare, ăștia de la BCR îs așa de jăpcari că nu poți face un ban cinstit din publicitate mascată fără să te taxeze și ei. Închid paranteza. Deci, haine murdare.

Se spală! Genială replică. Îți dă atâta relaxare. Dar e o problemă. Anume, nu se spală! Nu! Cineva spală! Că dacă s-ar spăla, așa, deodată, o forță invizibilă ar face toată treaba, da, atunci ai putea spune: lasă-l să se bage în baltă, se spală!

Trebuie să recunoaștem, e replica tăticilor. Și e normal să fie așa. Pentru noi, forța invizibilă care spală chiar există. Am crescut cu ea. E ca forța gravitațională, nu o contești că te lovești și faci buba – noi, bărbații, stăpânim concepte elaborate de fizică, matematică, științe exacte, în general, de aceea noi știm că există forțe invizibile!

Tatăl e ăla cool. E cu ideile. Să facem asta, să stăm cu picioarele pline de noroi pe pereți să ne imprimăm tălpile într-o acțiune tată-fiu demnă de un catralion de like-uri, de o mie de suspine: aaaaaa, ce drăguț! și de un pupic de la mama copilului, încântată că cei doi se iubesc și e suficient. V-am spus, mintea complexă a bărbatului lucrează încontinuu, plină de idei, nu ne putem abține.

Mama e aia practică. Ea știe că e lavabilă vopseaua – adică poate fi spălată, prietene – doar a făcut asta de atâtea ori, și la concursul de desene din spaghete pe pereți, și la întrecerea de pictură naivă cu sos de roșii pe aceiași pereți, și la tirul cu piure de morcovi, ați prins ideea. Tot mama e aia cicălitoare. Zice mereu: Pune rufele murdare în coș – nici măcar nu spune, amărâta, la spălat! Nu, ea spune: în coș. Crede în forța invizibilă, dar nu i s-a pogorât până acum să o și vadă cum spală, așa cum i se întâmplă zilnic bărbatului. Deci, ea zice la coș pentru că asta e o etapă în procesul de spălare. Crede în forța invizibilă, se roagă la ea, dar știe că există un proces de spălare, pe etape. Anume, te dezbraci, pui hainele la coș, le sortezi pe culori, le pui în mașina de spălat – nu alandala, bă, abia le-ai sortat pe culori! – pui detergent, apeși pe buton, aștepți – timp în care ea salvează planeta de la inaniție, eradichează vreo două boli incurabile, treburi de mămică -le scoți din mașină la final, le pui la uscat, le strângi, le calci, le pui în dulap. Pentru mamă, forța invizibilă e forț, adică e de sex masculin. Știe că trebuie să facă ceva, nu știe exact ce, de aia mai bine se eschivează de la tot și dispare. Doar e invizibilă, nu e ca și cum ai ști vreodată pe unde umblă.

Jucam murdar. Si e ok!

Io susțin joaca în noroi. Nu doar că îl las pe fi-miu să o facă, dar mă bag și eu. Io nu prea cred în forțe invizibile – sunt un bărbat atipic, la fizică eu copiam doar cât să iau un 7 amărât, era evident că nu îmi funcționează creierul pentru vreo notă mai mare – e true story, colegul meu de bancă vă poate confirma. Dar redevin tipic când e vorba de spălat. Culmea e că știu teoria, dar aplic doar o parte din ea. Când bag la spălat, sortatul e pentru domnișoare! We are men, ori băgăm tot, ori stăm degeaba! Le și pun la uscat, dar numai după 3 remindere, ultimul fiind la volum ridicat. La călcat mă mai bag. Dar selectiv. Doar hainele mele și doar ceea ce voi purta strict în ziua aia și doar dacă chiaaaaaar arată ca trupul unei doamne octogenare de pe plaja de nudiști.

Bărbații au și replica asta genială – tot ce e legat de bărbați e genial, sper că v-ați prins – we are men! Noi suntem vânători, aducem hrană familiei, nu ne ocupăm de mizilicuri precum spălat, pupat, aranjat, duș .

Daaaaar, întreb și eu, când a fost ultima oară când chiar am vânat pentru hrană? Întreb iar, dragi tătici, voi cât lăsați bacșiș la manichiură, 5 sau 10 lei? Duritatea asta a bărbatului care îl impiedică să dea cu mopul, dar care îl lasă să plângă când e răcit și are febră 37, 5 mă fascinează. Voi ați văzut o mamică răcită? Băi, abia atunci lucrează la capacitatea totală. Se activează centrii datoriei, are misiuni de îndeplinit, să își crească copiii, să meargă la serviciu, să gătească, să SPELE, să rezolve din treburile vechi și amânate, nu are ea timp de boală, oricare ar fi ea. Noi, bărbații, ne tăvălim pe terenul de fotbal când ne atinge adversarul cu vârful firului de păr de pe gamba dreaptă de zici că am fost muscați de un dromader nervos (se poate întâmpla, nu știi niciodată ce le coace cocoașa aia!).
În loc de concluzie, mă mai mir o dată, ce e în mintea voastră de vă plac bărbații???
Ti-a placut articolul? Te asteptam cu un LIKE PE FACEBOOK si UN FOLLOW PE INSTAGRAM! Multumim!

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here