Kinderpedia- soluția de comunicare pentru o școală “ca afară”

Inainte să o dau pe Mara la grădiniță mă amuzau glumele despre grupurile de Whatsapp de părinți…. după nu am mai râs :). Cine are copilul într-o instituție de învățământ înțelege. Am căutat o grădiniță în care comunicarea cu părinții să fie foarte eficientă, ca orice mama care își dorește să știe în orice moment ce face copilul său. Comunicarea a fost bună, canalul lipsea. Recent ne-au anunțat că vom folosi platforma Kinderpedia.

Eram cu un pas înainte, o știam pe Evelina Necula de la o licitație caritabilă, o urmăream de o vreme și au început să se lege informațiile în capul meu. Evelina era chiar omul din spatele Kinderpedia, omul care a venit cu ideea fantastică de a crea o platformă de comunicare între grădinițe/școli și părinți. Ce îmi place cel mai mult? Totul este organizat și funcțiile sunt ușor de folosit. Pot sa văd meniul, poze de la activitați, factura se emite direct in platformă și primesc notificare, iar mesajele de la doamna educatoare sunt frumos organizate in Inbox, nu incurate prin alte mesaje. Toate informațiile sunt într-un singur loc, nu pe whatsapp, sms, mail, foi și hârtiuțe la avizier etc.

Evelina Necula mi-a răspuns la câteva întrebări, așa că vă invit să citiți povestea din spatele Kinderpedia- soluția de comunicare pentru o școală “ca afară”

Cum a aparut platforma Kinderpedia?


Amintește-ți clipa când ți-ai lăsat prima dată copilul la grădiniță. Anxietatea, incertitudinea! Le simt toți părinții atunci când cei mici se desprind din mâna lor și fac primii pași independenți. Dar, dând teama la o parte, putem observa cum se deschide o etapă fascinantă și prolifică a copilăriei, pe care noi, ca părinți, o putem sprijini. Cum? Printr-o relație strânsă cu dascălii copiilor noștri, bazată pe încredere și colaborare. Și ce stă oare la baza acestei încrederi dacă nu comunicarea? O comunicare transparentă, susținută, care să îi păstreze pe părinți aproape de evoluția copiilor lor, în cei mai importanți ani. Despre asta este Kinderpedia.

This image has an empty alt attribute; its file name is banner-funkids.jpg

Ideea Kinderpedia a apărut în urmă cu aproape 7 ani, inspirată de pasiunea unor dascăli neobosiți, care înțelegeau valoarea implicării familiei în educație în etapa timpurie și făceau eforturi semnificative pentru a-i ține pe părinți aproape de experiențele celor mici de la grădiniță. Țineau jurnale de progres, transmiteau frecvent părinților chestionare, grafice, arhive cu imagini și cu resurse educaționale. Am observat însă că eforturile lor aveau un impact limitat, pentru că le lipsea un mijloc de comunicare direct, integrat, unde să poată transmite cu ușurință informații și resurse, pe care părinții să le recepționeze rapid și la care să poată răspunde prompt. Ne-a inspirat motivația educatorilor dedicați de a valorifica oportunitățile pe care educația timpurie le oferă în dezvoltarea celor mici.

Kinderpedia a fost concepută ca instrument de comunicare între dascăli și familie. Platforma cuprindea, la început, zece module care acopereau funcțiile de orar, mesagerie, meniu, galerie multimedia, calendar de evenimente, registru medical, chestionare, facturare, management și raportare. A fost disponibilă pe web și a funcționat încă de la început în cloud. În următorii ani, am dezvoltat aplicațiile mobile, atât pentru dascăli cât și pentru părinți, și am extins funcționalitățile. În 2019 am răspuns solicitărilor din partea utilizatorilor noștri și ne-am extins și care zona școlară, prin lansarea catalogului electronic.

Care sunt cele mai utile funcții ale platformei pentru școli/grădinițe?


Ca profesor, poți folosi Kinderpedia ca instrument digital integrat pentru activitatea ta de la clasă. Desigur, la fel și în online. Ai toate datele despre elev și familie într-un singur loc. Încarci orarul, resurse educaționale, faci prezenta, pui note , dai teme, corectezi temele direct în aplicație, adaugi evenimente și multe alte funcții smart. În cazul școlii online, pornești lecțiile video cu clasa ta direct din orar, pentru că Zoom este integrat pe Kinderpedia chiar de la mijlocul lunii martie. Practic, ai un instrument complet de lucru care iți simplifică activitatea și iți permite să te concentrezi acolo unde contează, către pregătirea conținutului educațional.

La nivel preșcolar, cele mai valoroase funcții oferite de Kinderpedia sunt cele de prezență, inclusiv prin scanarea unui QR cod la intrarea în grădiniță sau la vestiar, meniu, program de activități, calendar de evenimente, dar și un raport zilnic prin care educatorii pot informa părinții, prin câteva tap-uri pe telefon sau tabletă, dacă cei mici au mâncat, au dormit, care a fost starea lor emoțională și cum s-au implicat în activitățile zilei.

Kinderpedia mai oferă școlilor și grădinițelor private – și nu numai – un modul extrem de configurabil de facturare și management financiar. Practic, instituția de învățământ poate emite facturile în mod automat, ținând cont de informațiile introduse pe parcursul unei luni pe platformă – prezența, participare la activități opționale, la evenimente etc. Mai mult, pentru a simplifica experiența utilizatorilor, plățile acestor facturi se pot face de către părinți online, cu cardul, în aplicație.

Care sunt cele mai importante funcții pentru părinții care folosesc Kinderpedia?


Pentru părinți, cel mai mare beneficiu este acela de a regăsi toate informațiile despre activitatea copilului la școală sau la grădiniță într-un singur loc, pe Kinderpedia. Acestea sunt organizate simplu și intuitiv și sunt lesne de accesat, chiar din aplicația mobilă. Practic, ai o fereastră deschisă către educația copilului tău și un canal de comunicare cu dascălul, mereu la îndemână. Și relația administrativă cu școala sau grădinița este simplificată, pentru că personalul școlii poate încărca documente în platformă, pe care părinții le pot accesa lesne. La fel și facturile, respectiv plățile pentru taxe, materiale sau servicii, care de fac simplu și transparent.

Anul acesta școala și grădinița s-au mutat în online, ce facilități oferă Kinderpedia pentru noul mod de lucru?


Am sentimente amestecate de fiecare dată când vorbesc despre școala online, pentru că ea a venit ca o mare oportunitate că educația să facă un pas înainte care digitalizare, dar și ca o mare provocare pentru toți cei implicați – profesori, părinți, autorități, antreprenori edtech.

Utilizatorii care foloseau Kinderpedia înainte de pandemie, adică aproximativ 20,000, au făcut ușor tranziția către online. Chiar au fost ei cei care ne-au mobilizat să transformăm experiența oferită de aplicație astfel încât, dintr-un instrument de suport pentru activitatea la clasă, să devenim un mijloc de predare în online. Așa a apărut modulul de predare vide o la distanță, prin Zoom, la doar 5 zile de la închiderea școlilor. În aproximativ o lună am lansat și modulul de teme, cu corectare direct în aplicație.

Poate cel mai important beneficiu pe care l-am oferit educației în acest interval a fost experiența simplă și intuitivă a platformei, care este lesne de folosit chiar de către elevii ciclului primar și care a constituit un argument important în alegerea Kinderpedia de către multe școli importante, care și-au continuat activitatea în online cu ajutorul nostru. Cambridge School of Constanta este un exemplu, dar la fel de drag ne este sa ascultăm și experiența Georgetei Șerban, profesor pentru învățământul primar la Clasa Micilor Campioni.

Chiar dacă suntem mândri să oferim pe Kinderpedia una dintre cele mai simple si intuitive experiențe de predare si management școlar, am dublat acest atribut cu o librărie bogată de tutoriale o activitate intensă de pregătire a cadrelor didactice și cu un modul activ de suport pentru utilizatori, unde oricine întâmpină o dificultate sau dorește îndrumare în folosirea unei funcții, primește un răspuns în timp real de la echipa noastră, pe chat sau telefonic.

Prin Atelierele Kinderpedia, am pregătit peste 5,000 de profesori să folosească platforma și am rămas dinamici și în organizarea de conferințe pentru dascăli, în care să le oferim inspirație, motivație și curaj pentru activitatea lor de zi cu zi. La evenimente precum Educație Conectată, Școala în 2020 sau Grădinița 2.0: Comunicare și Empatie în Educația Timpurie, au fost alături de noi nume importante ale mediului academic, precum Anca Nedelcu, profesor universitar, doctor în Științele Educației, prodecan al Facultății de Psihologie și Științele Educației, Oana Moșoiu, lector universitar, doctor în Științele Educației, titulară a numeroase cursuri în cadrul aceleiași facultăți, lideri din domeniul educației precum Oana Moraru, Valentina Secară, Claudia Chiru, Marcel Bartic, specialiști reputați precum Mirela Horumbă și lideri de opinie, cum ar fi Cristina Oțel, Gabriela Maalouf, Diana Vijulie, Ana Nicolescu, Daniel Osmanovici, Alex Zamfir.

Câte școli/grădinițe folosesc Kinderpedia în acest moment și cum v-a ajutat feedbackul lor în dezvoltarea platformei?


Sunt înregistrate pe Kinderpedia astăzi peste 2.000 de școli și grădinițe din țară și din străinătate.

Școala Ioanid, Școala Aletheea, Școala Gimnazială Just4Kids, Matei International School, Grădinițele Butterfly, Școala Helikon, Saga Kid, Elf Cluj, Acorns Nurseries sunt câteva dintre instituțiile românești prezente pe platformă. Pe Kinderpedia operează de asemenea școli și grădinițe din Elveția, Serbia, Bulgaria, Albania, Iordania, Peru, Emiratele Arabe Unite etc.

Cele mai multe dintre funcționalitățile Kinderpedia sunt inspirate de experiența utilizatorilor noștri. Așa a apărut raportul zilnic, pentru grădinițe, așa s-a configurat modulul de facturare automată și, desigur, tot sub presiunea nevoilor utilizatorilor am lansat, în doar 5 zile, modulul de predare video, prin care profesorii dau drumul unei lecții online direct din orar, cu un click sau tap în aplicația mobilă.

Cum abordați colaborarea cu instituțiile de stat?


Am spart gheata în ceea ce privește colaborarea cu instituțiile publice în 2019, când au venit pe Kinderpedia câteva dintre cele mai prestigioase grădinițe publice din sectorul 1 al Bucureștiului, cum ar fi Grădinița 222 și Grădinița 52. Când s-au închis școlile, Kinderpedia a răspuns prompt nevoilor profesorilor și a introdus funcții speciale pentru predarea în online, dar asta nu e tot. Pe 19 martie 2020, am semnat un protocol cu Ministerul Educației și Cercetării, prin care am oferit Kindepedia gratuit școlilor publice, astfel încât educația să poată continua. Conform acelui protocol, 11 module Kinderpedia, cele mai utile profesorilor în predarea online, dar și la clasă, rămân gratuite permanent. Adică pe viață.

În prezent sunt aproximativ 150,000 de utilizatori înregistrați pe Kinderpedia. Mulți dintre ei beneficiază în continuare de prevederile acestui protocol.

Dar, desigur, colaborarea cu autoritățile nu e un drum lipsit de obstacole și am fost extrem de indignați când, după ce am stat alături de școli în poate cele mai dificile momente ale crizei pe care a traversat-o educația, reprezentanții ministerului au direcționat școlile publice pe două platforme internaționale. Cred că avem încă multe de învățat, la nivel executiv și administrativ, despre solidaritate, sinergie și sustenabilitate.

Dar nu ne-am descurajat, pentru că e în natura antreprenorilor să se confrunte cu situații neprevăzute. Mai mult decât atât, echipa Kinderpedia s-a implicat într-un dialog efervescent și un demers pe repede înainte de elaborare a unei strategii de digitalizare a educației din Romania, alături de reputați actori ai sectorului de business, dat și non-guvernamental.


De când a apărut Kinderpedia și până acum, care a fost momentul care te-a facut cea mai fericită?


Mi-e tare greu să aleg un singur moment pentru că, slavă Domnului, anii de antreprenoriat mi-au oferit multe, frumoase și prețioase clipe de bucurie. Dar, privind înapoi, e un moment care, nu doar că ne-a adus fericire în clipa aceea, ci s-a perpetuat de-a lungul activității noastre, pentru că ne-a adus prieteni și parteneri valoroși alături. E vorba de câștigarea finalei Innovators for Children din 2019, accelerator organizat de Impact Hub, cu sprijinul fundației Botnar. Participarea la accelerator și lunile care au urmat ne-au dat sentimentul că nu suntem singuri. Că suntem parte dintr-o comunitate strânsă și dinamică de oameni inspirați, mereu gata să ofere o mână de ajutor. Chiar dacă experiența programului s-a încheiat pentru noi în primăvara acestui an, am rămas parte a marii familii Impact Hub Bucharest.

Care sunt planurile de viitor? Care este următorul pas?


Pentru anul ce urmează, ne propunem să ne consolidăm poziția pe segmentul educației private din România și să creștem prezența Kinderpedia pe segmentul educației publice. Vom extinde parteneriatele curente, cum este cel cu Maple Bear, cea mai mare franciză educațională canadiană, pentru a ne maximiza prezența pe alte piețe. Vom identifica parteneri noi și vom accelera ritmul scalării internaționale.
Vom continua să dezvoltăm Kinderpedia pentru a răspunde nevoilor profesorilor și ale familiilor. Vom continua să inovăm educația și vom da tonul celor mai noi și utile funcționalități digitale, cum ar fi modulul de monitorizare a progresului școlar, atât de așteptat de profesori.
Echipa Kinderpedia va continua să se implice în adoptarea de strategii și politici publice coerente în educație, care să favorizeze digitalizarea, inovația, și să valorizeze contribuția mediului antreprenorial local la viitorul educației.

foto: Fondatorii Kinderpedia: Daniel Rogoz, Evelina Necula, Valentin Ilea

Hai în grupul Fashion MomsJOIN! Ți-a plăcut articolul? Te așteptăm cu un LIKE PE FACEBOOK și UN FOLLOW PE INSTAGRAM! Mulțumim!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here