INTERVIU cu Mama-antreprenor: Am pus pe primul loc ceea ce iubesc mai mult

Pe Manuela Ciugudean ,,am cunoscut-o” online, la o licitație caritabilă. A luptat ca să câștige o întâlnire cu fostul prim-ministru, Dacian Cioloș, iar suma donată a fost colosală! Gestul ei m-a impresionat enorm și mi-am dorit să o cunosc personal. Am descoperit o femeie deșteaptă, pozitivă, ambițioasă, pe care maternitatea a schimbat-o complet. Pe scurt, a renunțat la cariera promițătoare într-o multinațională și a pus bazele unui proiect de suflet, Pinguinii. Iar drumul ei, de mama-antreprenor, este fascinant!

FashionMoms.ro: Ai așteptat 10 ani ca să mergi și pe acest drum, cel de mamă. De ce această așteptare? Acum, când te uiți înapoi, ai proceda altfel? Există un moment ,,potrivit” pentru a face un copil?

Manuela Ciugudean, fondator Pinguinii: Nu aș spune că “am așteptat”. Andi, băiețelul meu, a sosit pe lume exact când trebuia, nici mai devreme, nici mai târziu. Nu aș proceda altfel, fiindcă un asltfel de moment perfect nu cred că există.

FashionMoms.ro: Ai lucrat în corporații, ai avut cu siguranță mari provocări. Totuși, ceva ce ai trăit înainte de Andi te-a pregătit pentru ce a urmat? Mă refer la nopți nedormite, colici, lipsa timpului pentru tine, hormonii, sfaturile inutile și agasante etc. A fost util ,,antrenamentul” din corporații?

Manuela Ciugudean, fondator Pinguinii: Da și nu. Într-adevăr, am avut parte de provocări mari și foarte mari, cu multă răspundere și stres în corporații. Ca să le fac față, am absolvit universitatea, apoi am făcut diverse traininguri la care corporațiile își trimit, în general, angajații. Cursuri față în față sau online, am participat la seminarii, conferințe etc. Pe scurt, am crescut în meseria mea. M-au pregătit și m-am autopregătit să fiu tot mai buna, profesional vorbind. Cu bebelușul însă, am trecut în planul personal și nu oricum, ci ca mamă. E o vorba frumoasă, că o mamă se naște odată cu copilul ei, iar eu chiar cred că așa este. Probabil cel mai folositor lucru pe care l-am abordat din profesional în personal a fost organizarea. Sunt un om organizat, cu o minte structurată, ceea ce am încercat să păstrez și odată cu venirea pe lume a băiețelului meu. Nu sunt sigură că mi-a ieșit, e un proces continuu.

Ca director de comunicare, am fost mereu aproape de crize iminente. Am învățat să mă descurc în situațiile de criză, să încerc să îmi păstrez mintea limpede, să nu iau decizii pripite. Să mă simt confortabil știind că oricând se poate întâmpla ceva, și că mă voi descurca oricum. Să nu disper. Și acest lucru m-a ajutat acasă, odată întorși de la maternitate și rămași singuri cu micuțul.

FashionMoms.ro: Cum ai făcut tranziția? Cum te-ai adaptat la viața de mamă a lui Andi? Cine te-a ajutat?

Manuela Ciugudean, fondator Pinguinii: Am făcut-o în mare parte singură, din dragoste pentru bebe. Apoi, împreună cu bebe, ghidată de el. L-am dorit atât de mult, încât atunci cand s-a născut, m-am mai născut și eu odată. Ajutor am avut de la soțul meu, îndrăgostit și el până peste urechi de Andi. Am avut și avem în continuare bunicii minunați aproape. Și o bonă excepțională.

FashionMoms.ro:La ce soluții ai aplicat atunci când ai simțit că nu mai poți, unde ai căutat și ai găsit resurse?

Manuela Ciugudean, fondator Pinguinii: În primul rând, am cooptat o bonă, încă dinainte să nasc. Apoi, am citit mult despre bebeluși și părinți. La capitolul somnul bebelușului am zăbovit mai mult. Andi este un copil care doarme singur în camera lui, de la naștere. De la 7-8 luni, doarme toată noaptea. Ceva a funcționat! Am făcut și câteva traininguri online. Am participat la conferințe sau workshopuri despre copii și părinți, de la conferințele de parenting ale Uraniei Cremene, până la întâlniri cu comunitatea Montessori sau asociația mamelor, SAMAS, de exemplu. Am intrat în grupuri de Facebook pentru mame și copii, am păstrat contactul cu prietenele mele, mămici și ele. Mi-am făcut noi prietene cu copii.

Am continuat sesiunile cu life coach-ul, m-am reapucat repede după naștere de sport, am cercetat noi și noi metode de relaxare. Am continuat să mă iubesc și să am grijă de mine, ca să fiu bine pentru copilul meu. Apoi, iată, am creat un business de la zero, Pinguinii. Este un proiect unic în România, ce are în centru mamele, și ca extensie a grijii pentru mame, familiile și copiii. Principiul după care am creat Pinguinii este că dacă mama se simte bine inside-out, atunci va crește copii fericiți. Pinguinii e afacerea-revelație a maternității mele, prin care încerc să ajut mamele încă de când sunt gravide, pe toată durata sarcinii, apoi în primii ani de viață ai copiilor.

Eu sunt pentru a solicita ajutor de specialitate. La 7 zile ale lui Andi, am intrat în contact cu un suflet minunat, o moașă cu atestat pentru masaj și înot cu bebelușii din prima zi de viață. A fost alături de noi de două ori pe săptămână, până când Andi a împlinit 7 luni și scotea apa afară din cadă bătând cu piciorușele. La un an, am început cursuri de gimnastică la Fundația Nadia Comăneci. La doi ani, am mers la English Kids Academy, la cursul de engleză și dans. Acum, pe perioada verii, Andi a făcut înot cu instructor și sesiuni de „actorie”, pentru reglarea emoțiilor și deprinderea manierelor. Am încercat să facem cu și pentru el lucruri diferite față de ceea ce ne-au putut oferi nouă părinții.

Poate că lucrul cel mai de preț pe care am putut să îl fac pentru mine, pentru Andi și familia mea, a fost să nu mă îndârjesc să fiu mama perfectă sub orice aspect și cu orice preț. Ci să mă accept asa cum sunt, chiar „the best version of myself”, cu cele mai bune intenții în creșterea lui Andi și mai ales, cu dragoste imensă pentru el. Până la Calea Lactee și mai departe, cum îi spun. E un proces constant, povestea noastră, ca familie cu copil, se scrie în fiecare zi. Și e minunată.

FashionMoms.ro: Mai știi cum decurgea o zi din viața ta în primele trei luni după naștere?

Manuela Ciugudean, fondator Pinguinii: Prima lună, când Andi a avut icter pronunțat și a fost somnolent, a decurs mai ușor. Chiar îmi spuneam în sinea mea că sunt o norocoasă și că dacă așa arată maternitatea, era mult mai simplu decât crezusem. Apoi, bebe a devenit activ și misiunea mea, tot mai grea. La noi, primele luni din viața de părinte au coincis cu sărbătorile de iarnă. Am reușit să facem bradul într-o oră, ritual care îmi lua și doua zile în alți ani. Nu am mai putut să citesc nimic, eventual câteva rânduri pe telefon. Ne-am uitat la seriale în acea perioadă, fără să apucăm să terminăm vreun episod întreg și fără să rețin cursul acțiunii.

La nici o lună de viață a lui Andi, ridicând coșul de la landou, cu tot cu bebe în el, am necăjit niște tendoane la mâna dreapta. M-am căpătat cu tendinita de Quervain, o afecțiune dureroasă. M-am chinuit o lună într-o fașă specială, cu suport metalic. Practic, nu am putut să îl iau pe Andi în brațe decât greu și cu mari dureri. Plângeam noaptea de durere, în timp ce îl schimbam și nu credeam că rezist până în zori.

După două luni, adică după sărbători, am insistat să reiau antrenamentele la sală. Am pățit cam același lucru, dar la genunchi. Atât de tare mă dureau, că nu mă puteam da jos din pat, să ajung la copil.

Din sarcină, am rămas cu dureri teribile de spate, încât eram sigură că am rupt ceva….Erau doar mușchii tensionați. Cu răbdare, masaj, tratament, vizite la doctor, mult optimist, s-a rezolvat totul.

Timpul zboară și am uitat multe detalii. Noroc că păstrez un jurnal și acolo notez progresele, aspectele interesante, amuzante, uimitoare din viața cu Andi, în fiecare lună. Va râde când va fi adult și va citi despre peripețiile din copilărie.

FashionMoms.ro: Ce te-a speriat cel mai mult după nașterea lui Andi? Părinții au mii de panici în fiecare secundă, care te-a urmărit pe tine?

Manuela Ciugudean, fondator Pinguinii: Eu sunt una din mamele norocoase, care s-au simțit cele mai puternice ființe de pe pământ imediat ce au născut. Fiind optimista de fel, după naștere am devenit și mai optimistă, dacă mi-e permisă exprimarea. Iubirea pentru copilul meu m-a făcut puternică.

„Frica” e aceeași de când mă gândeam la posibilitatea de a fi cândva mamă: să fac din copilul meu OM. Bun, cuminte, om mare, de succes…cum vrem să îi spunem, ideea sper să se înțeleagă.

FashionMoms.ro: Cât de utile sunt cărțile în creșterea unui bebeluș? Avem nevoie să citim despre cum să ne creștem copilul? Sau mergem pe ideea ,,fiecare își crește copilul cum consideră, știe cel mai bine ce-i trebuie”.

Manuela Ciugudean, fondator Pinguinii: Cărțile, articolele sunt utile pentru mine. Momentan, citesc despre emoțiile toddlerilor. Am citit mult pe subiect și continui să citesc despre copii și părinți. Încerc să nu fiu omul extremelor. Aplic deopotrivă modelul personal sau ceea ce observ direct, de asemenea din ceea ce citesc sau învăț, fac experimente, adopt metode și noi, și vechi.

FashionMoms.ro: Cum a fost cu diversificarea? Ce-i place cel mai mult lui Andi să mănânce?

Manuela Ciugudean, fondator Pinguinii: Începutul a fost greu. Andi s-a diversificat, practic, pe la 9 luni și jumătate. De la șase luni, până când a acceptat cu adevărat mâncarea solidă, a fost dificil. Am aflat cum e să te simți o “mamă rea”, neputincioasă. Am citit mult, am pus întrebări, m-am documentat. Nu a mers mare lucru. Ceea ce a funcționat a fost să mă relaxez și să îmi ascult/observ copilul, fiindca el e cel mai bun mentor. Partea bună este că, odată diversificat, Andi mănâncă excelent. Vobind despre fiecare ne creștem copilul cum vrem versus ceea ce face societatea, noi am adoptat o combinație de baby led weaning cu diversificarea clasică. La doi ani, am mers cu el Revelionul trecut la munte, într-un grup cu 15 copii. El era cel mai mic. Și singurul care mânca fără asistență și insistență de la părinți, inclusiv lapte cu cereale sau supă. Așadar începutul a fost mai greu, însă odată ce noi am înțeles că acela era ritmul lui, iar el a prins gustul mâncării și dragul de tacâmuri, Andi se hrănește fără probleme. Cel mai mult îi plac carnea și oul!

FashionMoms.ro: Ponturi pentru mame, cum să răzbească în lumea bebelușiei?

Manuela Ciugudean, fondator Pinguinii: Foarte corect spus, ponturi, fiindcă nu aș îndrăzni să dau sfaturi. Cel mai important: să fie ele însele, să se accepte așa cum sunt, și mai ales, să aibă răbdare. Să nu se judece aspru. Să își stabilească standarde/obiective realizabile și să se bucure când ajung acolo. Chiar cred că maternitatea e cea mai grea meserie din lume, care pe deasupra nici nu se învață din cărți, așadar mesajul meu pentru mame e simplu: iubiți-vă mult, sunteți minunate.

FashionMoms.ro: Cum decurge la voi o zi liberă? Sau un weekend? Ce activități aveți împreună?

Manuela Ciugudean, fondator Pinguinii: Zilele libere sunt cele de weekend sau sărbătorile. Avem ritualuri și rutine. Rutina e aceeași ca într-o zi obișnuită, Andi e trezit cu multă dragoste și drăgălășenie de amândoi, îl asistăm să își facă toaleta de dimineață. Micul dejun îl servim aproape întotdeauna în familie. Ritualul zilelor libere e să gătesc waffles sau clătite – cu banane, din făină de cocos, cu ovăz, cu nuci, cu sfeclă roșie sau morcov, americane, român, pe care le servim pe îndelete, cu iaurt grecesc, nuci și fructe.

Apoi, ne jucăm și ne pregătim să ieșim împreună undeva nou. Fie într-un parc nou, la muzeul Antipa, la Zoo, la mașinuțe electrice sau trenuleț (e foarte pasionat momentan!). În weekendurile de vară, plecăm din oraș.

Somnul de prânz e rutină, așadar se întâmplă zilnic.

Seara, dacă suntem în București iarăși ieșim, fie singuri, fie cu alte familii cu copii, mergem în vizite. Dacă nu suntem în oraș, serile de sâmbătă sunt pentru sport împreună, mai ales vara. Plecăm spre pădurea Snagov cu bicicletele, oprim pe parcurs să admirăm pădurea, căprioare, îi arătăm lui Andi câmpurile de floarea soarelui. De mai mulți ani, weekendurile noastre se petrec pe lângă Mănăstirea Țigănești, în inima pădurii Scroviștea, un loc ca o gură de rai, liniștit, unde pasc animalele, cu grădini cu flori multe și ghivece de mușcate, și un lac populat de lebede. Pe măsură ce crește, Andi are șansa să interacționeze cu natura și animalele în mediul lor, iar pentru asta sunt foarte recunoscătoare. Iubește pisicile și câinii, așadar ne pregătim să adoptăm mulți împreună.

Ritualul de seară înseamnă să citim o poveste nouă, apoi să ne dăm 1000 de pupicei.

FashionMoms.ro: De ce ai decis să începi un proiect pe cont propriu? Cum este viața ta acum, cu Andi și cu Pinguinii?

Manuela Ciugudean, fondator Pinguinii: Am luat decizia de a deveni antreprenor pentru a avea mai multă flexibilitate în program, ca să pot pune pe primul loc ceea ce iubesc cel mai mult, familia și copilul. În același timp, am creat business-ul Pinguinii pentru a face ceea ce iubesc și a veni în ajutorul mamelor care doresc să trăiască frumos, de la exterior până la interior, de cum află că sunt însărcinate, până spre 5 ani ai copilului. Am vrut să am alt impact, atât de mic cât este, în societate, decât cel al unui angajat performant și conștiincios din corporație. Pinguinii sunt o mare bucurie a sufletului meu.

150 de minute cu Dacian Cioloș

FashionMoms.ro: Ai ales să sprijini cea mai mare comunitate de mame din România. Acolo ai câștigat o licitație caritabilă pentru MagicHome care a rămas memorabilă! Și ca sumă, și ca miză, întâlnirea cu Dacian Cioloș! Cum a fost întreaga experiență? (mă refer la ideea de a licita, de a câștiga, întâlnirea)

Manuela Ciugudean, fondator Pinguinii: Cred că e corect să afirm că a fost exact așa cum mi-o imaginam. Specială, deosebită, extrem de decentă, de substanță. Am vrut să mă conving că dl Dacian Cioloș e autentic, că e același om serios, dedicat, deschis și amuzant când vrea, pe care îl vedem în media de astăzi. Așa cum scriam pe blogul meu, manuelaciugudean.ro, imediat după întâlnire, confirm că e autentic și mi-a dat încredere că politica poate fi făcută atât de diferit față de ceea ce se întâmplă astăzi. Că bunul simț, responsabilitatea, curajul, onestitatea, corectitudinea au șanse în România. Pentru Andi, copiii ca el și viitorul lor.

Hai în grupul Fashion Moms! JOIN! Ti-a plăcut articolul? Te așteptăm cu un LIKE PE FACEBOOK și UN FOLLOW PE INSTAGRAM! Mulțumim!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here