Nu mă pune la colţ că sunt mamă! Nu mă pune la colţ că nu sunt mamă!

Photo by Bewakoof.com Official on Unsplash
Când o femeie devine mamă, relația ei cu prietena care nu are copii se schimbă. O simt ambele, așa cum este firesc, pentru că una nu vrea să audă toată ziua despre pampersi, iar cealaltă este prea obosită ca să mai dea sfaturi în legătură cu decepții amoroase. Calea de mijloc poate să salveze, însă, prietenia.
Acest articol este un guest post, a fost scris de o cititoare a blogului. Enjoy! “Ai trei copii. Cum faci, că de fiecare dată când ne vedem eşti pusă la punct? Adică… lucruri care par simple, dar care se complică pe parcurs… manichiură,coafură… ştii tu? Încerc. Asta fac! ” Şi ea e chiar pusă la punct, ea, una dintre prietenele mele care creşte trei copii şi ştiu că nu are cum să-i fie uşor, dar… încearcă tot timpul să nu uite că e şi femeie. Iar de aici începe răzmeliţa: to be or not to be a modern mother or… a modern woman. Ce înseamnă asta în ziua de azi? Acelaşi lucru ca şi ieri, ca şi în timpul mamelor noastre care aveau doar 3 luni de concediu maternal. Nu e simplu, nu e uşor, asta ştim cu toţii, dacă vrem să ştim, altfel facem doar teorie. Îmi place spaţiul meu, îmi place timpul meu; cel mai mult îmi place când îmi setez eu ora ceasului deşteptător, nu altcineva sau altceva. E un confort pe care îl conştientizezi, evident, atunci când nu-l mai ai. Fuck, oare cum pot femeile astea să stea treze ore în şir noaptea şi apoi ziua să fie normale, cu 8-12 ore pe… lumină? Adică, nu îţi vine să apeşi pe un buton şi să spui stop? Nu spui niciodată: vreau timpul meu înapoi? Ba da, sunt convinsă că poţi să spui asta, dar ce să vezi, mai cred că acum timpul tău, despre care credem că se împarte la doi, e tot al tău, doar că înveţi să faci altceva cu el. Nu ştiu dacă sunt chiar eroine mamele, deşi legendar vorbind, aşa sunt considerate. Ele fac altfel decât restul… pentru că sunt altfel. Şi sunt altfel, ele învaţă în fiecare zi cum să se adapteze; e timpul lor, dar nu mai decid doar pentru ele! Dar mai cred ceva: dacă o mamă are timp să se privescă de sus în jos, că poate oglinda e departe de ea, atunci o altă mamă de ce nu poate? Copiii sunt diferiţi, dar creşterea lor cât de diferită e? Şi soţii lor ce fac în tot timpul ăsta.. doar se justifică? Fuck, atunci mama care are justificări pentru orice, pentru cafeaua pe care nu o poate bea în cafenea, pentru părul permanent strâns la spate, pentru lipsa unui fond de ten banal, aruncat pe faţă, îşi merită soţul care justifică de ce timpul lui rămâne timpul lui. Nu mă lua niciodată, pe mine care nu am copii, cu aceeaşi versiune a unui text ca o lozincă de protest: Nu înţelegi! Nu ai de unde să ştii cum e! Aşa e! Dar tu ştii cum erai înainte, când aveai şi tu timpul tău. Şi ştii că ne plăceau discuţiile despre subiectele la zi, despre oameni care fac lucruri diferite, ne plăceau bârfele şi chicotelile şi desertul împărţit şi cafeaua la orice oră. Acum mă pui la colţ şi îmi repeţi, parcă ţinând un manual în mâini, cum şi când se tratează copilul, ce mănâncă de la 6 luni încolo, ce faci cu el când nu doarme, ce faci cu el când plânge. Te ascult, dar tu… mă mai asculţi? Nu vreau să îţi vorbesc despre filmele pe care le-am văzut şi nici despre cărţile pe care le-am citit sau despre paharele cu alcool dintr-un bar de vinerea trecută. N-ai şti să mă mai asculţi, pentru că nu mai ai răbdare. Şi n-ai şti să mai asculţi, pentru că ai uitat să întrebi simplu: Tu ce mai faci? De fapt, întrebarea e alta: de ce ne schimbăm atât de tare? De ce ne îndepărtăm una de alta, tu mama, eu fără copii? Ce zici, dacă aruncăm cu mai puţine pietre, una în cealaltă, reuşim să ne vedem? La o cafea sau la un ceai sau în drum, în pauzele tale şi în pauzele mele? Dar nu la colţ! M.S.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here