Părinți fugiți de acasă. La cinema

Parinti la cinema
Photo by Abigail Keenan on Unsplash
Doamne, am fost la film în seara asta! Părinții știu ce spunem, ne înțeleg extazul! Pentru majoritatea oamenilor e ceva obișnuit să meargă la film, pentru părinții cu copii mici nu este chiar așa.  Pentru noi e o minune, e motiv de laudă și e de ridicat statuie celor care au stat cu copilul cât am fost noi plecați.
Nu am mai văzut un film de un an de zile! Un film în cinema, că așa, acasă rupem Netflix în două. Dar senzația de la cinema nu ți-o oferă nici cea mai confortabilă canapea, mai ales că e atât de confortabilă încât adormi repede, nu îți trebuie tehnici, ca la bebeluși. Așa, vă spuneam că am ajuns la film. De câteva luni tot amenințăm că mergem să vedem unul și lăsăm bebelușul în grija cuiva. Azi ne-am făcut curaj, nu ne venea nici nouă să credem. L-am lăsat cu una dintre bunici și cu unchii și mătușile (o armată, ca să țină băiatul ocupat) și am fugit la film. Cum la Băneasa nu aveau niciun film la ora aia…18.00, am găsit ceva pe placul nostru la Mega Mall. Mega Mall e în Pantelimon, adică am traversat tot orașul. După ce ne-am urcat în mașină, am intrat pe site și am cumpărat biletele online. Super tare chestia asta, pe vremea când mergeam eu la film puteam doar sa rezerv, nu să și cumpăr biletele. Revenind, am ajuns la ora 18.10 la mall, am parcat și am fugit la cinema. Ne-am oprit să ne luăm popcorn și cola, apoi am alergat spre sală, pentru că filmul începuse deja. E prima dată când intru la film după ce începe, urăsc să deranjez oamenii ca să ajung la locul meu. Acum, însă, am avut un motiv bun, fi-miu! L-am alăptat înainte să plecăm de acasă, așa că am plecat mai târziu decât speram. Filmul pe care l-am văzut este “Wonder- Minunea”, un film cu Julia Roberts și Owen Wilson, un film cu un copil cu un chip diferit…născut cu o malformație la față, care din clasa a cincea începe să meargă la școală. Până atunci învățase acasă, cu mama lui, iar acum se loveste de toate răutățile colegilor. Eu nu știam la ce film mergem, pe ăsta îl găsise Mihuț, iar în mașină, de emoție, nici nu am citit care e treaba cu filmul. Așa că am ajuns chiar la scena în care noii colegi îi prezentau școala băiatului. În câteva minute aveam lacrimi în ochi, la finalul filmului s-a lăsat cu plânsete. În afară de ideea filmului, să îi apreciem pe cei din jurul nostru pentru ceea ce fac, nu pentru cum arată, eu am mai rămas cu un motto, pe care promit să îl pun în aplicare! “Când ai de ales între a fi bun și a avea dreptate, alege să fii bun!” A fost un film foarte fain, vi-l recomand, chiar nu e lacrimogen, are poveste, joacă în el actori buni. După film ne-am grăbit să venim acasă, se apropia ora de baie pentru bebeluș. Doar că…ce vă spuneam la început, că am parcat și am fugit la film? Păi fix asta am făcut…am parcat fără să ne uităm pe ce loc, știam doar că la nivelul -2. Așa că am mai pierdut 10 minute căutând mașina în parcare! De abia aștept să repetăm experiența, copilul a fost fericit cu bunica, mătușile și unchii, așa că îl mai lăsăm!

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here