Poftele în sarcină – moft de gravidă sau necesități

În comunitățile online de mame circulă o glumă: ,,spune-mi la ce ai poftit în sarcină ca să-ți spun cum te numești!” – nu vreți să știți câte s-ar numi ,,murătură” :))) Am tot auzit că este normal să mănânci mult când ești însărcinată, că doar mănânci cât doi! Specialiștii cam desființează teoria asta, cu poftele în sarcină. Da, hormonii pot influența gustul, începi să detești ceea ce îți plăcea la nebunie și viceversa. Și, posibil, din cauza grețurilor, să ți se redirecționeze preferințele culinare. Dar, în mod normal, nu ar trebui sa iei mai mult de 15 kg – o spun ginecologii, nu eu.

În primul trimestru nu am avut pofte, doar grețuri. Mâncarea era ceva SF, m-am hrănit doar cu pâine prăjită, unt, cașcaval și grapefruit. În semestrul doi deja mă înscrisesem la niște lipii cu vită, sosuri și salată (nu, nu shaorma). Îmi era poftă că îmi plăceau la nebunie, nu erau hormonii responsabili. Dar testul de glucoză mi-a năruit planurile, aveam diabet gestațional și am intrat la dietă! Din momentul ăla, s-a dus cu poftele în sarcină care, la mine, au fost moft până în acel moment. Într-o zi am mers la piață și am simțit miros de murături. Există și un raion al lor, am înnebunit! Aveau castraveți murați (nu din ăia la oțet, ci în saramură), mi-am luat de 10 lei că simțeam că mor acolo! Nu, nu am ajuns cu ei acasă, i-am mâncat în mașină, în parcare, direct din punga în care îi cumpărasem. Iar o altă poftă a fost cu ananasul. Nu prea este el indicat în sarcin dar cum ajungeam în magazin….fix la ananas ma opream! Și-l luam acasă, evident! Poftele în sarcină m-au părăsit după ce am născut!

Însă nu cred în pofta de dulce. Specialiștii spun că poate semnala o carență în organism, mai bine analize! Nu cred în pofta de fast-food, e moft și atât. Și tare greu este să slăbești câteva zeci de kilograme. Cât despre dieta mea, a dat rezultate! Nu m-am îngrășat deloc în sarcină și, cu ajutorul diabetologului, am putut respecta câteva reguli sănătoase, ceea ce vă recomand să faceți.

 

Ti-a placut articolul? Te asteptam cu un LIKE PE FACEBOOK si UN FOLLOW PE INSTAGRAM! Multumim!

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here