A venit bebe și tu faci un atac de panică la două minute! Iată câteva frici de părinți

Panică, a venit bebe! L-ai adus acasă, gata cu butonul din maternitate pe care apeși dacă te sperii și vine cineva de la neonatologie ca să te liniștească! Ești doar tu, tatăl copilului și un bebeluș mic, fragil și fără instrucțiuni! Și cu frici de părinți! Sunteți pregătiți pentru nopți albe și colici, așa-i? Că doar toți v-au vorbit numai despre asta! Hahaha, nici nu știți ce vă așteaptă!

La început eram șocați când ne vedeam fețele în oglindă, ziceai că am fost ținuți undeva fără aer și lumină! Era panică atunci când vedeam pătuțul și pe bebe dormind în el, îmi lua câteva fracțiuni de secundă să comut pe mom mood (mă deconectasem spălând vase! Îmi amintesc că era concurs între mine și soț, care spală vasele, care pune aspiratorul, care merge după pâine, după apă :))!

Doamne, să vezi frici de părinți când am auzit cum șuieră în somn! Toată noaptea am stat de pază, deși pătuțul era la noi în dormitor. Să o luăm în pat, nici vorbă: prea mică, dacă o strivim, dacă picăm morți de oboseală și ne rostogolim peste ea?

Sa vezi frici de părinți la caca (sau nr. 2, așa îl găsiți codificat pe comunitățile pentru părinți)! Îți trebuie facultate ca să-l interpretezi. Pentru că, nu-i așa, poate avea culori diferite și fiecare înseamnă sau nu câte ceva! În viața mea nu am căutat atât pe google, să ma uit la poze deloc frumoase :)))

Greutatea bebelușului mi-a dat insomnii timp de multe luni! Încă îmi stă inima când o pun pe cântar, de frică să nu observ vreo stagnare. A mea nu a recuperat greutatea de la naștere în timpul recomandat de specialiști, nici pe grafice nu stătea prea grozav (mai aruncam câte un ochi pe recomandarile Organizației Mondiale a Sănătății – WHO).

Cătălina Hopârteanu dezvăluie alte frici de părinți,  pentru care nu a pregătit-o nimeni!

,,Cea mai mare frică pe care am avut-o, de când s-a născut Tudor, a fost că nu mai respiră. Îl verificam mereu când dormea, îl înnebuneam pe Mihut atunci când bebe dormea pe el. “Nu îl lăsa să stea cu nasul în tine, mută-l puțin mai la stânga, ba mai la dreapta! ” Au fost multe nopți în care Tudor dormea pe pieptul lui taică’su, din cauza colicelor. După ce că saracul Mihut nu reușea să doarmă bine cu un bebeluș de 5 kg pe el, mai veneam și eu, care tot mutam capul copilului sau îi verificam respirația. Apoi mai aveam o teamă. Că o să cadă de pe el. Asa că puneam pe jos, lângă pat, o pătură și perne. Dacă e să cadă, să fie pe moale. Spaima cu respiratul inca nu mi-a trecut de tot. Dar măcar nu mă mai trezesc noaptea din somn speriată că nu respiră copilul. Era cumplit.

Panică accentuată si de regurgitările dese ale lui Tudor. El a avut reflux de la început. Și încă are. Așa că mă temeam că o să se înece în somn. Pe la patru luni, m-am trezit și m-am panicat groaznic. L-am văzut pe bebe, pe monitor, întors pe burtă! Am alergat la el în cameră să îl verific, dormea dus! De atunci am realizat că întoarcerile astea sunt inevitabile și că deja se mișcă singur fără probleme.

Tot din capitolul frici de părinți este o altă frică legată tot de respirat. Când mergem cu mașina, Tudor se uită uneori pe geam, cu privirea fixă. Nu clipește foarte mult timp. Cred că o să-l trimit la concurs când o să fie mai mare…cine clipește primul! Ei, și cum noi avem multe drumuri cu mașina, doar în doi, m-am speriat când il vedeam în oglinda retrovizoare. Ochii mari, privire fixă! Prima dată m-am panicat așa de tare că am strigat la el și l-am speriat.

Surprinzător, nu mi-a fost niciodată teamă că se îneacă cu mâncare. Am fost mereu precaută, sunt și acum, dar el e genul de bebeluș care preferă bucățile, nu mâncarea pasată. Așa că a mușcat de la început din banană, ba chiar a făcut deliciul bunicilor, care se amuzau să-l vadă cum mănâncă. Odată a scos din gură o bucată imensă de ardei, pe care o rupsese cu cei doi dinți(singurii) și o molfăise”.

Cătălina Toma a citit o groază de cărți dar niciuna nu a pregătit-o pentru ce a urmat!

,,Mi-a fost o frică teribilă de buric! Era odios și totuși Măru a avut un buric frumos, curat și fără probleme. Mi-a fost atât de frică de buric încât, până a căzut, venea mama în fiecare seară să-i facă baie.

Apoi, la două luni și jumatate, ne-a lovit greva suptului. Habar n-aveam ce e aia. Noi avem un ritual cu băița, e momentul nostru în care ne relaxăm toți trei. În seara aia îi făcusem băiță, masaj, toate cele, tati venea cu ea să mi-o așeze la țiți și mândra, în loc să se înfigă ca o Piranha, a început să urle isteric. Mara e genul de copil care nu plange isteric și neconsolat. Ei, când îi era foame începea să-i curgă lacrimile și striga “meeeee”. Ei, atunci urla și urla și nu reacționa la nimic. Când o vedea pe țiți făcea și mai rău, mă simțeam rău, inutilă și respinsă. Am reușit s-o calmăm cu zornăitoarea și uscătorul de păr, i-am dat-o pe suzi și apoi am înlocuit-o cu țiți și a adormit la sân. A fost cel mai îngrozitor moment.

Iritiația de la gât! Măru nu prea are gât, era mică și îndesată, iar în pliurile de la gât aduna toate mizeriile. S-a iritat atât de tare în primele săptămâni încât ajunsese să aibă carne vie, îi dădea sângele. Am tot încercat diverse soluții, eram disperată. A funcționat cu apă termală, apoi pudră de talc ( nu se mai recomandă, dar a funcționat la noi rapid). Si apropo de jegul strâns de bebeluși prin diversele părți ale corpului, trebuie să pun pe listă: scamele dintre degete, jegul de după urechi și din pliurile de la picioare. Bebelușii sunt drăguti, miros a lapte dulce, dar se împut repede :)))”.

Nu v-ați așteptat la asta, așa-i? 🙂

SFATURI

– alegeți un pediatru comunicativ și informat, pe care să-l puteți întreba tot ce vă neliniștește. Dacă nu vă convine ceva, apelați la altul! Cătălina a povestit aici despre experiența cu pediatrul ales!

– nu fugiți cu bebe la spital în secunda doi! Sunați la Peditel (1791) – vă răspund medici care vă ajuta la orice oră, sunați la pediatru, comunicați cu el pe sms, what’s up etc

– nu intrați în panică dacă: nu mai aveți timp să deschideți televizorul nici pentru 5 minute, dacă nu mai știți decât cine vă este președintele și dacă vă faceți duș la ora 2-3 dimineața! Există speranță, peste 18 ani ne luăm viața înapoi!

4 COMMENTS

  1. […] Grija pentru tot ce ținea de sănătatea ei mă copleșea: dacă face febră, dacă ia un virus, dacă nu mănâncă, dacă nu ia în greutate, dacă nu mă prind că are ceva, dacă nu reușesc s-o liniștesc, dacă sunt prea agitată în preajma ei, dacă nu am bani s-o duc la medic, dacă i se întâmplă ceva (ORICE), dacă mi se întâmplă mie ceva, un milion de dacă pe oră….EU CE FAC???? […]

  2. […] Eu și Vic eram singure acasă în ziua aceea. Eram la primele plimbări cu mașina, în scoică, oarecum în perioada de acomodare. Iar eu nu condusesem deloc singură cu ea. Eram în dilemă: acasă cu bebe, în depresie, sau la petrecere, tot în depresie? Și cum fac, dacă plec? Dacă plânge? Dacă pățește ceva în scoică? Sunt la volan, cum o supraveghez? Da, panică mare! […]

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here